În anul 2017, în cadrul proiectului ”Zile de Poveste”, A.T.C.OR. Cluj a organizat:
1. Trainingul de formare de 2 zile pentru voluntari, tineri cu vârste între 14 și 35 de ani: prezentare tematică ”Cum să organizezi o zi de poveste pentru copiii din comunitatea ta”, aspecte teoretice și practice, 9 ateliere, interacțiune și socializare tematică, jocuri de grup și o sesiune de întrebări și răspunsuri despre organizarea activităților pentru copii și adolescenți.
2. La cererea participanților, s-au organizat în plus alte 2 seri de formare în 9 și 13 iunie.
3. Tabăra de vară de 5 zile în satul Rogojel, ediția a II-a, pentru copii şi adolescenţi: jocuri de grup, ateliere diverse, drumeţie pe Vârful Vlădeasa, ecologizare, sport, cântece la chitară, foc de tabără, prezentarea campaniei educaţionale „Sănătate pentru sate” și alte activități specifice de tabără.
4. 10 zile de activități non-formale cu caracter socio-educativ pentru copii şi adolescenţi din diverse comunități rurale și urbane (Negreni, Iacobeni, Pata Rât, Centrul Pentru Protecția Copilului din Beclean, Frata, etc).
Aceste zile de activități au inclus: jocuri de grup, vizionare de film și sesiune de discuții interactive, ateliere practice (modelaj fimo, decorat cutii prin tehnica șervețelului, quilling, brățări și cruciulițe din ață, decorat cd-uri cu culori, origami, culinar, tras cu arcul, desene pe asfalt, confecționat decorațiuni și altele), teatru, activități sportive (fotbal, volei, ștafete, întreceri), activități de dezvoltare a abilităților de lucru în echipă, cântece la chitară, jocuri de societate, vânătoare de comori, lansare de lampioane etc.
5. În plus, am susținut prezentarea tematică a proiectului ”Cum să organizezi o zi de poveste pentru copiii din comunitatea ta” pentru 20 de tineri din diferite zone ale țării in tabăra de la Mănăstirea Nicula.
6. Activități ocazionale pentru școlari (Școala Altfel la Gherla, Ciurila etc) sau pentru copii din parohii (Biserica Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca, etc).
7. Realizarea paginii de facebook ”Zile de Poveste” și actualizarea constantă cu poze și informații despre activitățile realizate.
Proiectul ”Zile de Poveste” a fost sprijinit financiar prin concursul proiectelor de tineret de Consiliul Județean Cluj cu suma de 2000 lei. Mulțumim! La suma aceasta am adăugat și noi, oficial, suma de 2127 lei, în realitate însă mai mult, căci nu toate cheltuielile se pun la socoteală.
Le mulțumim tuturor voluntarilor noștri pentru realizarea acestor activități deosebite! Acest proiect de suflet, educativ și misionar, îl vom continua și în 2018 și mult timp de acum înainte.