Pelerinajul tinerilor pe jos, la NICULA

Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula va avea loc sâmbătă, 1 APRILIE 2023 şi este organizat de Arhiepiscopia Clujului şi Asociaţiile de tineret: A.S.C.O.R. Cluj, A.T.C.OR. Cluj,  la care se adaugă   Asociația Prietenii Bisericii Studenților din Cluj- Napoca, Liga Studenților Cluj, Colegiul Ortodox Mitropolitul Nicolae Colan, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Asociația Elevilor – Cluj. De la Gherla, ne vor aștepta și apoi însoți A.T.C.OR. Gherla, Liga Tinerilor de la Dej și Asociația Un dar mic pentru o bucurie mare, Beclean.

Îi invităm pe preoți să participe la pelerinaj împreună cu adolescenții și tinerii din parohia lor, având toată binecuvântarea Mitropolitului Andrei şi a Preasfinţitului Benedict. Preoții sunt rugați să vină în pelerinaj cu un epitrahil roșu sau albastru.

Pelerinajul Tinerilor pe Jos este o acţiune anuală dedicată Maicii Domnului şi presupune parcurgerea pe jos a aproximativ 17 km de la Iclod până la Mănăstirea Nicula, în a cincea săptămână din Postul Paștilor. Pelerinajul se află la a XIII-a ediţie.

De șapte ani, doritorii pot să participe la acest pelerinaj și cu bicicleta. Bicicliștii vor parcurge traseul de la Cluj-Napoca la Mănăstirea Nicula, 47 de km, iar la întoarcere vor veni cu autocarul dacă doresc (pentru bicicliști și pelerinii care pornesc pe jos din Cluj, drumul de întoarcere de la mănăstire la Cluj-Napoca costă 20 lei). Bicicliștii se vor înscrie și vor achita cei 20 lei la coordonatorul bicicliștilor, Ioan Pristavu  iar pelerinii pe jos (din Cluj Napoca) la Delia Jucan, de la care pot afla și informații suplimentare.

Programul Pelerinajului Tinerilor pe Jos – 1 aprile 2023 este: 

a) ora 10:30 – Rugăciune și binecuvântarea la Catedrala Mitropolitană.

În fața Catedralei îi veți găsi pe cei ce au făcut înscrierile și le veți putea achita taxa, dacă nu ați făcut asta deja până în acea zi.

Tot de aici vor pleca acum și bicicliștii noștri curajoși (vezi aici o mărturie a unei bicicliste din 2016:).

b) ora 11:00– Plecare cu autocarele închiriate din Piața Avram Iancu nr. 18 spre Iclod (pictorul Luca care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Mănăstirea Nicula a fost preot în Iclod).

c) ora 11:45 – coborâm la Biserica Ortodoxă din Iclod.

 Debutul pelerinajului pe jos (pe  traseul Iclod- Livada- Gherla, total 11 km): cântări religioase, conversaţii, rugăciune personală, prietenii, admirarea peisajului de primăvară

d) ora 14:30 – Oprire la Biserica Sfânta Treime și Sf. Martiri Brâncoveni din Gherla  cu pauză de o oră pentru mâncare, toaletă și odihnă. Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Gherla şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej ni se vor alătura

e) oprire la Memorialul GHERLA și săvârșirea unei slujbe de pomenire a celor ce au pătimit în temnițele comuniste (dacă este posibil)

f) ora 16:30 – Ultimii 6 km pe jos, prin satul Nicula. Sosire la mănăstirea Nicula în jurul orei 17:45. Închinare grabnică la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Vecernie cu litie. Cină oferită de Mănăstirea Nicula. 

g) 19:30 – Întoarcere cu autocarele spre Cluj-Napoca.

h) 20:30 – Sosire la Cluj-Napoca. Sfârșit și lui Dumnezeu slavă!

ÎNSCRIERI: cei care doresc să participe la Pelerinajul Tinerilor pe Jos, sunt rugaţi să îşi rezerve LOC ÎN AUTOCAR la numerele de telefon (SMS sau telefonic, vă rugăm NU trimteți mesaje pe whatsapp):

0756 092 163 – Andrei Tosa

0772 250 714 – Sebi Suărășan

0783 146 502 – Vasile Ivăncuș

0770 204 629 – Miruna Periș

Pentru BICICLIȘTI ( parcurs traseul Cluj- Mănăstirea Nicula cu propria bicicletă): 0746 427 525 – Ioan Pristavu

Pentru mers PE JOS tot traseul Cluj- Mănăstirea Nicula: 0743  172 042 – Delia Jucan

URMÂND SĂ ACHITAȚI CÂT MAI GRABNIC COSTUL PELERINAJULUI, DE 45 LEI.

Vă rugăm să vă înscrieți la o singură persoană din cele de mai sus. Dacă trimiteți mesaj la toți, fiecare vă va înscrie pe lista sa și, astfel, în loc de un loc, veți ocupa 5 locuri pentru o singură persoană!!!

Pelerinii vor fi repartizați în autocare în funcție de înscrieri. Așadar, dacă doriți să fiți cu cineva anume în autocar, să menționați acest lucru când vă înscrieți . De asemenea, dacă sunt grupuri mai mari, e bine să vă înscrieți toți o dată! 

Deoarece noi facem închirierea autocarelor în funcție de înscrierile confirmate prin achitarea taxei de transport (45 lei), vă rugăm să achitați costul pelerinajului cât mai grabnic posibil.  

Anii trecuți, de la Cluj au participat 500 de persoane (de la Iclod alte 100 de persoane, iar de la Gherla ni s-au alăturat alte 300), astfel încât la mănăstire am împărțit aprox 800 de cărți pentru adulți și 100 de cărți pentru copii (recomandăm copiilor sub 14 ani să vină însoțiți de un adult care răspunde de ei!).

Pelerinajul Tinerilor este public, iar cei care doresc, pot participa și pe cont propriu, fără a-și rezerva loc în autocarele închiriate de noi (fie cu mașini, cu autostopul, cu trenul etc.), fie că vin direct de la Iclod, Gherla sau direct la Mănăstirea Nicula (aceștia din urmă, sunt așteptați cu drag să ajute la bucătărie pentru masa de seară a pelerinilor).

Dacă sunt tineri din alte județe ale țării doritori să participe la pelerinajul nostru, suntem bucuroși să ni se alăture și, dacă anunță din timp, ne oferim să le căutăm cazare în Cluj.

„Pelerinajul este o mărturie a înaintării noastre duhovnicești spre Împărăția Cerurilor.”- patriarhul Daniel

În categoria PELERINAJE | Lasă un comentariu

ATCOR Cluj împlinește 10 ani de la înființare

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși, Cluj împlinește în luna februarie 10 ani de când organizează activități de tineret în Mitropolia Clujului.

Vă invităm așadar să ne fiți alături la acest prilej festiv al ATCOR Cluj. Activitățile sunt dedicate tuturor celor ce au fost sau sunt implicați în activități ortodoxe de tineret din Mitropolia Clujului, preoți sau mireni, tineri cu vârste cu vârste cuprinse între 12- 35 ani.

 

Activitățile vor debuta pentru tinerii clujeni VINERI 24 februarie , când între orele 16:30- 19:30, la sala Nicolae Ivan de la Mitropolie se vor organiza jocuri de grup, de societate și cântece folk, acompaniate de chitară și ukulele.

Sâmbătă 25 februarie, între orele 16:30- 20:30, va avea loc evenimentul festiv de sărbătorire a celor 10 ani de activități, la Facultatea de Teologie din Cluj, moment la care vor fi prezenți și vor lua cuvântul IPS Andrei și fondatorul asociației, Radu Copil, dar și alți invitați. Tinerii prezenți la eveniment vor putea asculta cântecele Grupului de tineri, Prieteni de Poveste, vor participa la jocuri de grup, vor primi cuvinte de învățătură despre  activitățile de tineret în Biserică și voluntariatul creștin de la invitații speciali și vor asista la prezentarea unui sumar al activităților făcute în cei 10 ani în care ATCOR a activat în Mitropolia Clujului. Seara va include si sluba de Te Deum.

Duminică 26 februarie, tinerii sunt așteptați la Liturghia Tinerilor ce va avea loc la Biserica Schimbarea la față de pe Bulevardul Eroilor, Cluj. Menționăm că răspunsurile la Liturghie vor fi date de tineri din Asociație care se vor pregăti anume pentru aceasta iar cuvântul de învățătură va fi adresat tinerilor de către pr Liviu Vidican Manci.

Sunt așteptați toți tinerii ( cu vârste între 12- 35 de ani) care au participat vreodată la organizarea activităților în numele ATCOR CLUJ ( adică cei pe care îi numim cel mai adesea VOLUNTARI) dar și cei care au beneficiat de activitățile asociației, fie că au fost tabere, zile de poveste, activități ocazionale precum ateliere tematice sau după-mese cu jocuri de grup, pelerinajul tinerilor pe jos,  pelerinaje la mănăstirile din țară, zilele prieteniei, întâlnirile ITO locale sau naționale, diverse festivaluri sau competiții, piese de teatru sau alte activități organizate de ATCOR Cluj în acești 10 ani. Invitația se adresează și preoților care au lucrat sau desfășoară activități cu copii și tineri și voluntarilor alumni  (limita de vârstă nu mai este valabilă în aceste cazuri).

 

Sâmbătă, 25 februarie, în intervalul 11:00-13:00 se va desfășura și un joc de tipul Vânătorii de comori, pentru tinerii interesați, premiile fiind adresate celor care participă la taberele ortodoxe. Probele vor avea loc la importantele vestigii și puncte de interes geografic, istoric sau duhovnicesc din Centrul orașului. Echipele trebuie să fie formate obligatoriu din 4 membrii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Tabăra de iarna la Mărișel, pentru ADOLESCENȚI

ATCOR CLUJ organizează tabăra de iarnă în perioada 28 dec 2022 – 2 ian 2023, pentru categoria de vârsta 14-19 ani.

LOCAȚIA va fi chiar în MARIȘEL sus ( la Rusești unde facem vara fiind ocupate cabanele). LOCURI disponibile în cele 2 pensiuni : 60

Așadar cei ce doresc să înscrie un participant pot trimite un mesaj la +40756092163 ( Andrei Tosa) sau la 0755 810 437 ( Oana Raluca Băilă) cu următoarele detalii

1. Numele si prenumele copilului

2. Vârsta

3. Localitatea /Județul

4. Aspecte specifice precum cele ce țin se sănătate sau cele ce țin de logistică ( dacă e cazul)

5. Dacă se înscrie adolescentul însuși e rugat să menționeze în mesaj că e nr lui și să adauge si nr unuia dintre părinți

Prețul taberei, dată fiind perioada (care include si Anul nou) va fi de 1100 lei.

Printre activitățile taberei vom avea:

-jocuri de cunoaștere, de grup sau de teambuilding

-drumeție în natură

-ateliere practice

– discuții cu preotul taberei

– cunoașterea tradițiilor românești și a dansurilor tradiționale

– seri de colinde și cântece specifice

– discutii duhovnicești – deoarece urmărim apropierea participantilor de Dumnezeu si cunoasterea vieții sfinților

– experiențe de învățare- de la cei mai mari ( voluntarii)

-rugăciunea de dimineață si de seară

-spovedanie si participarea la Liturghie

– activități sportive

Dacă vă doriți să trimiteți un participant dar vă împiedică probleme de ordin financiar vă rugăm să discutați cu organizatorii. Se vor găsi soluții.

De exemplu suntem deschiși, ca acolo unde sunt situații specifice, plata taxei de tabără să se poat face în tranșe, până în martie 2023.

 

Înscrierile încep  luni 7 noiembrie si în prima săptămână se pot înscrie doar tineri din Mitropolia Clujului.

De  luni 14 noiembrie pot fi înscriși orice tineri doritori să participe la o tabără ortodoxă si dispuși să respecte regulile organizatorilor 🙂

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Tabăra de toamnă 24-29 octombrie 2022

ATCOR CLUJ organizează tabără de toamnă pentru categoria 9-16 ani în perioada 24-29 octombrie 2022

In bineștiuta locatie de la Mărișel (Cluj) ne dorim să le oferim ocazia copiilor (9-16 ani) să petreacă în mod folositor săptămâna de vacanță pe care noua structură a anului școlar a prilejuit-o.

Așadar cei ce doresc să înscrie un participant pot trimite un mesaj la 0755 810 437 ( Oana Raluca Băilă) cu următoarele detalii

1. Numele si prenumele copilului

2. Vârsta

3. Localitatea /Județul

4. Aspecte specifice ( dacă e cazul)

Prețul taberei va fi de 750 lei.

Printre activitățile taberei vom avea:

-jocuri de cunoaștere

-jocuri de grup

-drumeții

-ateliere practice

– discutii duhovnicești – deoarece urmărim apropierea participantilor de Dumnezeu si cunoasterea vieții sfinților

– experiente de învățare- de la cei mai mari ( voluntarii)

-rugăciunea de dimineață si de seară si discuții cu preotul taberei

-spovedanie si participarea la Liturghie

– campionate sportive

– seri de cântece, acompaniate de chitară si ukulele

Dacă vă doriți să trimiteți un participant dar vă împiedică probleme de ordin financiar vă rugăm să discutați cu organizatorii. Se vor găsi soluții

 

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Tabără pentru tineri 16-35 ani

  • invitatie la TABĂRĂ

Mitropolia Clujului și ATCOR CLUJ organizează tabără de Etnografie.

Dacă ești tânăr și îți dorești să înțelegi un pic mai bine ce însemnă să fii român, de ce e important să porți un port de sărbătoare și nu doar o ie, care e muzica autentică, ce instrumente au folosit românii și ce preocupări aveau bunicii noștri merită să vii în acestă tabără!

Perioada 6-11 SEPTEMBRIE
LOCAȚIA :SATUL de munte ROGOJEL, jud Cluj, (lângă MASIVUL Vlădeasa)

Activități pe care ne dorim să le facem pe parcursul taberei
1. înțelegerea zonelor etnografice ( cu precădere din Transilvania)
2. Înțelegerea portului tradițional din mai multe zone etnografice
3. Îmbrăcarea unor piese autentice de port de sărbătoare și de lucru
4. însușirea unor meșteșuguri ( împletit, țesut, podoabe de mărgele și altele)
5. Participarea la unele activități practice din viata satului de munte (fân, strâns fructe de pădure, plante medicinale, activități culinare autentice etc. )
6. Învățarea unor dansuri tradiționale
7. Expunerea la muzică autentică (instrumentală și vocală )

Cost aproximativ: 500 lei

Vârstă participanților 16-35 ani

Locuri disponibile : 15 ( celelalte sunt deja ocupate)

Inscrieri la 0755 810 437

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

ÎNTÂLNIREA TINERILOR ORTODOCȘI DIN MITROPOLIA CLUJULUI, 26 și 27 august 2022

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

informații generale legate de TABERELE DE VARĂ 2022

Informații generale despre taberele pentru copii, preadolescenți și adolescenți  din vara anului 2022

Dragi părinți,

  1. Ne bucurăm că vă trimiteți copilul cu noi în tabără și nădăjduim să fie o experiență FRUMOASĂ ȘI ZIDITOARE pentru el!

Dacă doriți să aflați vreo informație (care nu e cuprinsă în descierea de mai jos) sau dacă intervine ceva și copilul nu mai poate participa la tabără puteți scrie la numărul de telefon

0755.810.437 – Oana Raluca Băilă ( fiind în tabere e mai ușor să vă răspund la mesaje decât la telefon)  sau la 0749.586.292– Nr de tabere, nr care va fi la coordonatorul fiecărei tabere

2. Plecarea în tabără se face întotdeauna luni dimineața: la ora 7:45 întâlnire în parcarea *……….      din Cluj-Napoca, iar plecarea de la ora 8:00. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 8:00, deoarece nu putem ține pe loc autocarul plin de participanți! Cine nu ajunge cel târziu la ora 8:00, își va găsi pe cont propriu mijloace de transport până la tabără (și nu există mijloace de transport public în zona aceea!)

*Pentru că parcarea de la Sala Sporturilor este ocupată, ne întâlnim la Penny Manastur ( și Supeco) 

Cei care, din diferite motive (ex. vin mai târziu în tabără, vin direct în tabără de pe alte rute), au obligația să ne înștiințeze prin sms (0749.586.292) ca noi să știm când s-a terminat check-in-ul :)!

 Transportul participanților până la locul de plecare – din CLUJ- este în sarcina părinților (menționez acest lucru pentru participanții din alte județe și regiuni din România). 

Returul din tabăra este, de obicei, sâmbătă în jurul orei 18:00 și are loc, anul acesta la parcarea Lukoil de pe str Plopilor.

 3.Diferența de bani se achită atunci, în dimineaţa plecării în tabără (taxa de participare este, vă reamintesc, 750 lei). Și cei care au achitat integral sunt datori să treacă pe la persoana care face prezența, să anunțe că au venit

4. Pe drum, e bine să le puneți o sticlă de apă (care poate fi ținută ulterior în cameră pentru a avea apă pe durata nopții) și o pungă la îndemână (pentru orice eventualitate în caz de rău de mașină). Precizăm că prima masă oferită în tabără este prânzul (ora 13:00), aşadar dacă copiii dvs. nu mănâncă dimineaţa înainte de drum, să le puneţi câteva sandviciuri cu ei! Drumul până la Mărișel durează o oră. Nu este admis pe autocar cu cipsuri şi alte produse puternic mirositoare.

De asemenea VĂ RUGĂM nu le puneţi cu ei în pachet rezerve mari de dulciuri. Mâncarea oferită în tabără este destul de bună şi îndestulătoare şi primesc zilnic gustări. Vor avea şi oportunitatea de a merge la magazin.

De asemenea vă rugăm să ne anunțați dacă au restricții alimentare sau alergii.

5. Vă recomandăm să puneți o etichetă cu numele copilului dvs. pe bagaj (chiar și un adolescent poate fi debusolat atunci când vede zeci de trolere de aceeași culoare și formă ca al său :)). De asemenea, vă recomandăm să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor celor mici. Așa vom ști și noi cui să restituim hainele găsite prin tabără :). Neapărat să le puneți 2 saci menajeri pentru hainele murdare și o pungă pentru șosetele folosite. Altfel, hainele folosite vor ajunge printre hainele curate din bagaj și nici ei nu mai știu ce e curat și ce a fost folosit! Ca să nu mai spunem că hainele curate se îmbibă astfel de mirosuri neplăcute!

6. Cât privește banii de buzunar, se va merge o dată la magazin, de unde își pot cumpăra maxim trei lucruri (din mai multe motive am pus această limită). Prin urmare, nu au nevoie de mai mult de 20- 30 de lei, bani de buzunar .

7. Recomandăm ferm, din nenumărate motive, să nu vină participanții cu lucruri de valoare în tabără (ex. laptopuri, bijuterii, aparate foto performante, sume de bani mai mari de 30 lei atunci când prezența lor nu se justifică etc)! Ca excepţie ne bucurăm să aibă cu ei chitară/ alt instrument muzical, aparat foto, minge de fotbal, dar trebuie asumate pe proprie răspundere riscurile de deteriorare. Vom fi şi noi atenţi dar nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectele personale ale fiecărui participant folosite în camere pe parcursul timpului liber! Menționăm că în fiecare tabără avem în program cântece la chitară seară de seară și atelier de chitară/ fluier.

8. Folosirea telefoanelor va fi limitată la maxim o oră pe zi. Cei ce nu au telefon personal vor putea să fie sunați sau să sune de pe telefonul coordonatorului.

De asemenea, în cazul adolescenților, considerăm inoportună venirea în tabără cu laptopuri sau alte gadget uri, folosite adesea, pentru a viziona filme după ora stingerii. În tabără venim pentru socializare și nu pentru a viziona filme împreună pe durata nopții, când e timp pentru odihnă după o zi plină de activități. Altfel, a doua zi, ajung să fie pleoștiți și fără vlagă, neînțelegând de ce toți ceilalți sunt atât de bine dispuși. Așadar, în afara taberei este timp suficient și pentru filme!

9. În tabără avem asistență medicală și medicamente. Dacă știți că copilul dvs. răspunde mai bine la unele medicamente în cazul bolilor mai des întâlnite, e indicat să îi puneți cu el medicamentele respective. Noi ducem cu noi medicamente pentru tot felul de probleme care ar putea apărea, dar nu putem lua și diverse variante pentru același medicament/substanță activă. De asemenea, în mod deosebit vă recomandăm să le puneți câte un ”medicament” pentru răgușeală (în tabără socializăm și cântăm, la jocuri mai strigăm :)). Desigur, în cazul în care copilul se află sub tratament, el își va aduce cu el medicamentele respective/ pâinea fără gluten. Pentru siguranță, întotdeauna le spunem și noi participanților în tabără, să nu folosească medicamente din trusa lor medicală fără consultul asistentului medical din tabără. În DIMINEAŢA PLECĂRII în tabără vă rugăm să treceţi pe la MEDICUL sau ASITENTA taberei şi să îi spuneţi dacă există probleme de sănătate specifice sau tratamente de luat.

10. În taberele de copii mici (8 – 11 ani) nu recomandăm vizitele părinţilor în tabără. Celorlalţi copii li se face brusc dor de părinţii lor de acasă şi începe marea plângăceală :). Desigur, sunt anumite situații excepționale: ex. când e ziua copilului, iar părinții vin să aducă tort pentru toată tabăra (atunci e bucurie mare :)).

E util să știți că locația taberei nu e chiar în MĂRIȘEL și trebuie să ne anunțați dacă doriți sa ajungeți la noi, pentru a va da indicații.

11. Dacă știți că copilul dvs nu doarme decât cu lumina aprinsă, aveți obligația să îi puneți cu el o lampă de veghe. Nu este corect să fim nevoiți să lăsăm aprins toată noaptea becul din baie sau de pe hol!

12. Deoarece avem tabără săptămână de săptămână și se fac mulți giga de poze, care sunt stocate pe un hard disk mobil care rămâne în tabără, unde nu există internet, vom uploada pozele pe site pentru descărcaredoar la sfârșitul verii, în luna septembrie. Până atunci, impresiile se vor diminua și pozele vor fi binevenite!

13. Dacă aveți o sursă bună și doriți să donați FRUCTE ( mere, cireșe, caise, căpșuni, pere, prune etc.), V-AM FI RECUNOSCĂTORI. Încercăm să fim atenți la calitatea hranei oferite și să le dăm din toate categoriile de nutrienți dar nu avem surse eco ( grădini) de unde să le culegem. Atît doar că ar trebui să fie suficiente pentru 80 de participanți :).

Ps. Deoarece unii părinţi au considerat utilă alcătuirea unei liste cu lucrurile de care au nevoie copiii lor în tabără, vă punem la dispoziție un necesar orientativ pentru bagaj (luați în considerare și prognoza meteo pentru a vedea dacă nu cumva temperatura medie și vremea este atipică pentru această perioadă din an!).

În tabără un COPIL ARE NEVOIE DE :

– 2 perechi de adidaşi (jocuri de grup, sport, drumeţie, etc) DAR  ŞI O PERECHE de papuci REZISTENŢI LA APĂ/ PLOAIE. Sunt utile și ghetuțele sau bocancii pentru drumeția pe munte.

– sandale (cine are – sunt comode, în special la Mărișel, unde ne descălțăm când intrăm în cabane)

– papuci de casă din PLASTIC (în cameră, la baie, la duș)

– 8-10 tricouri (mai ales când se anunță vreme călduroasă și pentru băieţii mai sportivi :) + seara stăm pe covor în cabană la cântece și e nevoie mare să luăm tricou curat! :))

– 4 pantaloni scurţi

– 2-3 pantaloni lungi

– 12 perechi de șosete (deoarece seara stăm pe covor în cabană la cântece și e nevoie mare să luăm șosete curate! :))

– 2 bluze/hanorace – seara şi dimineaţa poate fi răcoare 

– pijamale

– 6 chiloţi

– şapcă/bască/pălărioară (de soare) ; mulți fac insolație

– pelerină sau umbrelă (ex. dacă plouă când mergem la biserică, etc)

– trusa de baie: periuţă şi pastă de dinţi, săpun, şampon, prosop de corp, prosop de faţă, șervețele umede/ uscate.

– HAINE MAI DEOSEBITE pentru mersul la BISERICĂ ( recomandăm fustă- nu foarte scurtă- sau rochiță pentru fete și cămașă și PANTALONI LUNGI pentru băieți)

– ”medicamente” pentru răgușeală (ex. decasept, vitamina c cu propolis, sau la care știți că răspund foarte bine: ex. în caz de răceli).

  • un RUCSAC– pentru a își aduce cu ei produsele de la magazin și pentru DRUMEȚIE

O idee bună pentru cei mici (și chiar la cei mari :)) este punerea hainelor în punguțe pentru fiecare zi a taberei! 

Vă reamintim că e bine să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor. Așa vom ști cui să restituim hainele găsite prin tabără :)!

  • Cazarea participanților se face după preferințe – în dimineața plecării în tabăra ei ne transmit cu cine doresc să stea în camera și încercăm sa ținem cont de asta. Fetele stau doar cu fete și băieții doar cu băieți. Frații de genuri diferite nu stau în aceeași cameră.

Vă rugăm să ne pomeniți!

 

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

planificarea TABERELOR DE VARĂ 2022

Doamne ajută!

 Ne dorim ca și anul acesta, în 2022, câteva sute de copii să poată să se bucure de taberele ortodoxe de vară oganizate de Mitopolia Clujului, prin Asociația Tinerilor Creștin Ortodocși, ATCOR Cluj. 

Taberele au caracter religios-ortodox, educativ şi recreativ. Taberele noastre sunt active, pe întreaga durată a taberei au loc următoarele activităţi: discuţii tematice și interactive cu preotul taberei, mai multe ateliere practice timp de 5 zile din cele 6 zile de tabără, pe echipe, jocuri de exterior şi interior, sport, cântece la chitară în fiecare seară, concursuri, Marele Joc (o competiție antrenantă pe echipe), drumeție, foc de tabără, jocuri cu baloane cu apă și multe activități îndrăgite de copii.

 

 Planificarea taberelor ortodoxe de vară 2022 pentru copii, adolescenți și tineri, dacă Dumnezeu ajută,  va fi așa: 

I. Pentru categoria de vârstă 8-11 ani (copii):

1. 20-25 iunie 2022 OCUPAT INTEGRAL din 60 locuri disponibile la Mărișel, jud. Cluj ( postul sf Apostoli). 

2. 11- 16 iulie 2022OCUPAT INTEGRAL 60 locuri disponibile  la Mărișel, jud. Cluj

3. 29 august- 3 septembrie 2022 – 20 locuri libere din 60 locuri  posibile la SÂNGEORZ BĂI,  jud Bistrița Năsăud

II. Pentru categoria de vârstă 11-13 ani (prin excepție 14 ani) – preadolescenți

  1. 27 iunie- 2 iulie 2022- OCUPAT INTEGRAL 60 de locuri la SÂNGEORZ BĂI,  jud Bistrița Năsăud

2. 25- 30 iulie 2022 – OCUPAT INTEGRAL 60 locuri la Mărișel , jud. Cluj.

3.  22-27 august 2022 – OCUPAT INTEGRAL  60 locuri la Mărișel , jud. Cluj.

III. Pentru categoria de vârstă 14-18 ani  (adolescenți)

  1. 4-9 iulie 2022 – OCUPAT INTEGRAL 85 locuri la Săcuieu (pensiunea Sequoia), jud. Cluj . Locația este deosebită, aproape de arborele de sequoia, la poalele Vlădesei și aproape de Cascada Vălul Miresii. Pe lângă toate facilitățile de tabără va fi inclus și acesul la piscină. Prețul pentru această tabără va fi 850 lei. ( și o lungă listă de adolescenți în așteptare)

2. 18- 23 iulie- OCUPAT INTEGRAL din 60 locuri disponibile la Mărișel , jud. Cluj

 3 16- 21 august 2022- OCUPAT INTEGRAL din 60 locuri  posibile la Mărișel , jud. Cluj ( și o lungă listă de adolescenți în așteptare)

III. Pentru categoria de vârstă 16- 35 ani (tineri)- TABĂRĂ CU SPECIFIC ETNOGRAFIC

  1. 6-11 septembrie 2022- 15 LOCURI LIBERE DIN 30 de locuri POSIBILE , la Rogojel, Cluj

 

Înscrierile se fac DOAR PRIN SMS precizând:

a) numele și prenumele copiilor dvs pentru care doriți să rezervați loc (dacă participantul are mai multe prenume, să ni-l dați pe cel folosit în familie),

b) vârsta lui la data desfășurării taberei;

c) perioada taberei;

d) numerele de telefon ale părinților, dacă înscrieți și alți copii;

e) dacă e botezat ortodox sau nu( ne ajută să știm doar la Împărtășirea participanților când participăm la liturghia taberei; nu e o comdiție în sine);

f) din ce oraș sau comună, respectiv județ (în cazul satelor) sunteți;

g)numărul de telefon al părinților dacă nu e același cu nr de pe care se trimite mesajul.

Vi se va răspunde în scurt timp*( de maximum 3,4 zile) cu un sms de confirmare. Dacă aveți nelămuriri puteți și suna. Nu vom putea răspunde la mesaje sau telefoane sâmbăta și duminica sau după ora 18:00. Multumim de înțelegere.

!!!! nr de  TELEFON LA CARE puteți  face ÎNSCRIERI ESTE 0749. 586. 292 

Anul acesta pretul taberei va fi 750 lei  iar în prima tranșă vor trebui achitați 400 de lei, până în 24 iunie, și RESTUL în dimineața plecării în tabără.

Cei ce doresc să depună avansul în cont și sunt de la alte bănci decât BT sunt rugați să nu uite de comision, astfel că trebuie să depună cu 5 lei mai mult pe următorul cont:

RO15BTRLRONCRT0212988301

( titular cont ATCOR Cluj)

Vă rugăm, când DEPUNEȚI ÎN CONT, să specificați numele copilului, perioda și avans tabără, altfel putem crede că e DONAȚIE. De asemenea, vă rugăm să ne dați și un mesaj (la 0749. 586.292) când faceți transferul. NU AVEM WATSAP pe acest nr, deci nu e nevoie să trimiteți dovada pe această cale.

Numerar se poate plăti și la Caseria Mitropoliei, în curtea Mitropoliei, vis-a- vis de Catedrala Orotodoxă.

Vă rog să nu trimiteți avans până nu aveți locul REZERVAT! 

Se poate achita și TOATĂ SUMA odată sau pentru mai mulți copii pe același transfer bancar.

  • nu vom lua copii sub 8 ani, chiar dacă sunt frații altor participanți mai mari

Mulțumim!

Oana Raluca Băilă 

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Video Jocuri de grup

1.Pentru Jocul Pălmici:

https://www.youtube.com/watch?v=tC12Cu_QJWE&t=13s

2.Pentru Jocul Frații:

https://www.youtube.com/watch?v=LtatyJh75KI

3, Pentru Jocul Prinț, Rege, Călăreț:

 https: https://www.youtube.com/watch?v=8OgP-scsbJc

 

În categoria ZILE DE POVESTE | Etichete | Lasă un comentariu

Video tabără de adolescenti A.T.C.OR. Cluj & A.S.C.O.R. Cluj-Napoca

Video-ul despre tabăra de adolescenti îl găsiți aici:

În caz că nu se vede mai sus fereastra youtube spre video, îl puteți căuta direct pe youtube după denumirea ”taberele ATCOR”.

 

În categoria TABERE ORTODOXE | Etichete , , , | Lasă un comentariu