Tabăra Zile de Poveste la Rogojel

Și anul acesta, A.T.C.OR. și A.S.C.O.R. Cluj organizează cea de a treia ediție a taberei de vară cu cortul intitulată ”Zile de Poveste” la Rogojel, în județul Cluj.

Perioada: 9 – 13 iulie 2018 (de luni până vineri)

Locaţia: curtea parohială din Rogojel (la 85 km de Cluj, spre Oradea)

Participanți: copii și adolescenți cu vârsta între 10 și 16 ani (prin excepție, 9 sau 17 ani) cu precădere din zona rurală.

Recomandăm ca grupurile parohiale formate din 5-10 participanți să fie însoţite de către un responsabil de grup, iar pentru grupurile mai mici de 5 adolescenți, recomandăm alipirea la un alt grup participant.

Transport: Cluj – Rogojel (85 km)  și returul ESTE PE CONT PROPRIU! Recomandăm ca parohia care trimite participanți în tabără să își asume această cheltuială.

Debutul taberei: Luni, 9 iulie 2018, sosirea în tabără (la casa parohială din sat) între orele: 9:30 – 10:30, iar instalarea CORTURILOR PERSONALE între orele: 10:30 – 12:00. De la ora 12:00 începe tabăra în mod oficial cu Adunarea de Bun-Venit.

Sfârșitul taberei: Vineri, 13 iulie 2018. Dezinstalarea corturilor personale între orele: 14:00-15:30. Plecarea din tabără se face între orele 15:30-17:00.

Cazare: corturi personale (băieții stau cu băieții, fetele stau cu fetele, excepție se poate face doar pentru frați) + echipamentul necesar campării (sac de dormit și izolir, pătură). Recomandăm insistent să vă asigurați cortul cu folie de plastic pe deasupra și pe dedesubt pentru a fi protejat de ploaie.

Echipament personal obligatoriu: șapcă/pălărie de soare, pelerină de ploaie, o căciulă pe durata nopții (fiind zonă de munte, e frig noaptea și atunci când plouă), încălțăminte rezistentă la apă, un rucsac pentru drumeție, lanternă în cort.

Toaletele și dușurile sunt rustice (din lemn). Nu vă așteptați la condiții de oraș (ex. igiena dentară se face cu apă de la butoi, fiecare își aduce apă caldă la duș). Șervețele umede sunt foarte utile pentru igiena corporală!

Recomandăm purtarea șosetelor și pantaloni lungi pentru a evita căpușele. . Vă recomandăm să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor. Așa vom ști și noi cui să restituim hainele găsite prin tabără :). Neapărat să le puneți 3 saci menajeri pentru hainele murdare sau ude, și o pungă pentru șosetele folosite. Altfel, hainele folosite vor ajunge printre hainele curate din bagaj și nici ei nu mai știu ce e curat și ce a fost folosit! Ca să nu mai spunem că hainele curate se îmbibă astfel de mirosuri neplăcute!

Taxa de participare este de 100 lei și include cele 3 mese/zi timp de 5 zile.

Din program: ateliere, drumeţie, jocuri de grup, sport, rugăciune dimineaţa și seara, discuţii cu tematică duhovnicească, cântece la chitară, foc de tabără și alte activități specifice de tabără.

Parteneri: Protopopiatul Cluj I (zona rurală) înscrieri la Diana Bereschi 0742 869 526, Protopopiatul Huedin înscrieri la Părintele paroh Florin Mereu din Rogojel: 0766 483 785.

Organizator: Biroul de tineret al Arhiepiscopiei Clujului

Radu Copil – 0742 296 123, Oana Băilă – 0755 810 437

Alte recomandări:

Recomandăm ferm, din nenumărate motive, să nu vină participanții cu lucruri de valoare în tabără (ex. laptopuri, bijuterii, aparate foto performante, sume de bani mai mari de 30 lei atunci când prezența lor nu se justifică etc)! Dacă vă aduceți chitară, aparat foto, minge de fotbal sau alte obiecte personale, vă asumați pe proprie răspundere riscurile de deteriorare și de pierdere. Noi nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectele personale ale fiecărui participant! Menționăm că în fiecare tabără avem în program cântece la chitară seară de seară și atelier de chitară.

Considerăm cu totul inoportună venirea în tabără cu tablete (desigur, dacă nu e folosită ca telefon personal:) și console de jocuri. Dacă într-o tabără plină de activități, participantul simte nevoia ca în timpul liber (când alții fac sport, se joacă în aer liber, joacă diverse jocuri de societate, socializează, leagă prietenii, învață lucruri noi de la ceilalți, cercetează și admiră natura, etc) să stea de unul singur și să se joace pe astfel de device-uri, atunci trebuie să vă spun cu franchețe că fie nu a fost învățat să se bucure de viață, fie, mai rău, e dependent de jocuri digitale! În tabără avem minunatul prilej de a învăța să ne bucurăm de viață, de natură, de oameni și de Dumnezeu! Să le oferim această șansă! Vă garantez că nu vor regreta!

În plus, atragem atenția părinților să nu trimită copiii (8-11 ani) cu telefoane smart și mai ales cu internet pe ele, ca nu cumva să le arate celorlalți copii lucruri imorale! Desigur, aceeași problemă poate apărea și la preadolescenți și adolescenți, dar deja acolo, nu mai poți controla situația deoarece toți au telefoane smart! Însă, la copii se poate: un telefon cu butoane le ajunge, iar dacă au telefoane smart, măcar să nu aibă internet disponibil!

În tabără avem asistență medicală și medicamente. Dacă știți că copilul dvs. răspunde mai bine la unele medicamente în cazul bolilor mai des întâlnite, e indicat să le puneți medicamentele respective. Noi ducem cu noi medicamente pentru tot felul de probleme care ar putea apărea, dar nu putem lua și diverse variante pentru același medicament/substanță activă. De asemenea, în mod deosebit vă recomandăm să le puneți câte un ”medicament” pentru răgușeală (în tabără socializăm și cântăm, la jocuri mai strigăm :)). Desigur, în cazul în care copilul se află sub tratament, el își va aduce cu el medicamentele respective. Pentru siguranță, întotdeauna le spunem și noi participanților în tabără, să nu folosească medicamente din trusa lor medicală fără consultul asistentului medical din tabără.

Deoarece noi le recomandăm, mai ales copiilor, să își țină telefonul în cort pentru a nu îl pierde prin tabără, nu vă îngrijorați dacă nu răspund ziua la telefon. S-ar putea ca și semnalul să fie mai slab la Rogojel. Iar dacă nu vă sună nici ei, nu vă îngrijorați, luați-o ca pe un semn bun, că sunt ocupați și se simt atât de bine încât au uitat de ce au ei mai scump pe lume :).

După întoarcerea copilului dvs din tabără, apreciem dacă ne trimiteți un SMS cu impresiile voastre de părinți, bune și mai puțin bune, despre cum s-a simțit în tabără copilul dvs. Dintre toate experiențele taberei, judecați dvs ce e relevant și ce e mai puțin important, informații care merită să ajungă și la noi. Apreciem acest feedback!

Deoarece avem tabără săptămână de săptămână și se fac mulți giga de poze, care sunt stocate pe un hard disk mobil care rămâne în tabără, unde nu există internet, vom uploada pozele pe site pentru descărcare și vă vom anunța prin sms doar la sfârșitul verii, în luna septembrie sau octombrie. Până atunci, impresiile se vor diminua și pozele vor fi binevenite!

În categoria TABERE ORTODOXE, TABERE PAROHIALE, ZILE DE POVESTE | Lasă un comentariu

Tabăra parohială „Zile de Poveste” la Braniștea

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii și adolescenții din parohia Braniștea, judeţul Bistrița-Năsăud, au participat în perioada 20-22 aprilie 2018 la o tabără parohială de weekend. 13 tineri voluntari de la A.S.C.O.R., A.T.C.OR. și Clujul pentru Viață și-au dat mâna pentru a organiza timp de trei zile un program diversificat de activităţi educative și religioase, după modelul taberelor de vară.

În tabăra de la Braniștea, peste 50 de participanţi s-au bucurat de jocuri de grup interactive, ateliere diversificate, concursul antrenant pe echipe Marele Joc şi cântece la chitară, precum şi de prezentări tematice religioase, vizionarea unui film educativ și rugăciune în comun.

În urma parteneriatului încheiat cu doamna Săplăcan Valeria, directoarea Școlii Gimnaziale din Braniștea, programul a debutat vineri dimineață la ora 10 în cadrul Școlii Altfel cu mai multe jocuri de grup pentru a iniția interacțiuni pozitive, dinamice și destinse între participanți și voluntari.

Apoi, adolescenții au avut prilejul să afle de la reprezentantul Asociației ”Clujul pentru Viață”, Iustina Oprescu, informații prețioase, documentate și de actualitate din campania ”Vreau să aflu” despre virtutea castității, bolile cu transmitere sexuală, sprijinul oferit tinerelor însărcinate care sunt vulnerabile la ispita avortului, uimitorul proces al concepției și responsabilitatea tinerilor în fața Vieții.

Copiii au avut parte în acest timp de vizionarea unui film educativ intitulat ”Circul Fluture” și pe baza căruia au tras multe concluzii bune de urmat în comportamentul lor la școală, în relația cu colegii și prietenii.

La amiază, doamna directoare s-a îngrijit de prânzul elevilor și voluntarilor, astfel încât să putem continua până seara programul educativ la școală. La ateliere, participanții au învățat tehnici de autoapărare, să litografieze icoane, să împletească brățări și cruciulițe, să tragă cu arcul și să confecționeze din hârtie pungi colorate și decorate de cadouri.

Concursul pe echipe ”Marele Joc” a presupus muncă în echipă pentru a face față diverselor probe pregătite de voluntari: mimă, cultură generală și religioasă, pânza de păianjen, sarcini sportive, labirintul și gardul electric.

Seara de vineri s-a încheiat în ritmuri de chitară la umbra deasă a unui copac și cu lansarea de lampioane în văzduh pentru fiecare echipă concurentă la Marele Joc (numit și Exatlon Braniștea).

După o zi lungă de 8 ore de activități pentru copii, voluntarii au fost așteptați pe terenul sintetic al satului pentru mai multe reprize de volei cu tinerii și adulții iubitori de sport, invitație la care au răspuns cu entuziasm.

Sâmbătă la ora 10 programul a debutat la biserică cu rugăciunile de dimineață citite de copii și adolescenți și cu o prezentare practică a Tainei Spovedaniei și Împărtășaniei. Apoi, în timp ce copiii care au dorit se spovedeau la Părintele Adrian Bejan, noi am cântat cântece la chitară și am organizat concursuri de întrebări religioase pentru toți participanții.

Programul cu jocuri de grup l-am continuat la școală. Guiașul la ceaun oferit de enoriașii parohiei a fost un prilej de bucurie pentru toți mesenii. A urmat runda a doua de ateliere, mult așteptată de copii, la care s-a adăugat și un atelier de limbaj mimico-gestual.

Programul de sâmbătă s-a încheiat cu o partidă de fotbal mult dorită, jocuri de grup și cântece la chitară. Deși obosiți, o parte dintre copii i-au urmat pe voluntari la terenul de volei, pentru a continua joaca și a se bucura de prezența lor până târziu în noapte.

Duminică, voluntarii și copiii au participat la liturghie și s-au împărtășit, semn că prezentarea noastră duhovnicească a adus rod în inima lor. După prânzul oferit de parohie la școală, tabăra a continuat cu jocuri de grup, iar la sfârșit cântece la chitară. Voluntarii au dăruit elevilor câte o carte religioasă specifică vârstei fiecăruia și le-au mulțumit pentru prezență și implicare în programul taberei. Participanții au completat chestionarele de evaluare a programului de tabără și au dăruit la rândul lor îmbrățișări și zâmbete voluntarilor care le-au făcut o tabără de poveste.

Mulțumim gazdelor noastre bune, Părintelui Adrian Bejan și doamna preoteasă Simona, doamnei directoare Valeria Săplăcan, domnului viceprimar Cornel Vasile Săsărman și domnului Nicolae Mureșan pentru ospitalitate și bucuria cu care ne-au primit în mijlocul lor.

Iată și câteva impresii ale participanților culese din chestionarele de evaluare a programului de tabără:

”Cel mai mult mi-au plăcut discuțiile tematice cu Iustina. Astfel de activități ne apropie mult, mici și mari, am petrecut cu toții zile frumoase împreună. A fost o experiență frumoasă pentru toți, copiii s-au simțit bine, iar noi cei mai mari, am învățat despre răbdare și bunătate. Mi-ar plăcea să fiu mai aproape de voi, voluntarii. Țineți-o tot așa cu taberele, că le faceți bine. Sunteți minunați!”

”Mi-au plăcut jocurile că au fost distractive, iar atelierele m-au surprins. Lansarea de lampioane a fost minunată! Să mai organizați astfel de tabere. Vă mulțumim!”

”Mie mi-au plăcut cel mai mult atelierele și concursul pe echipe Marele Joc. Aș vrea să se mai organizeze astfel de activități deoarece mi-a plăcut foarte mult tot programul de tabără. Voluntarii sunt foarte drăguți și de treabă. Continuați să faceți tabere, că sunteți buni. Să rămâneți la fel. Sunteți de nota 10!”

Proiectul de tabere misionare de weekend a fost iniţiat în anul 2014 de Asociaţiile studenţilor şi tinerilor creştini ortodocşi din Cluj, fiind bine primit în diverse parohii din cadrul Arhiepiscopiei Clujului. Proiectul îşi propune să aducă în mijlocul parohiilor de la sate programul antrenant de activități și atmosfera prietenoasă a unei tabere, oferind copiilor și adolescenților posibilitatea de a beneficia gratuit de experienţe generatoare de schimbări pozitive specifice taberelor și programelor desfășurate vreme de cel puțin o zi de activități.

Anul acesta au fost organizate până în prezent 6 zile de activități în diferite comunități și 2 tabere parohiale de weekend.

Radu Copil

Proiectul Zile de Poveste este prezentat pe pagina de facebook Zile de Poveste!

În categoria ZILE DE POVESTE | Lasă un comentariu

Pelerinaj în Maramureș

În 30-31 martie a avut loc mult așteptatul pelerinaj în Maramureș. Am început cu o probă de răbdare în așteptarea autocarului. Deși am întârziat la plecare, după cum spune și cântecul “n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”, noi ne-am păstrat specificul tineresc al ortodoxiei, cu veselie și mulțumire.

Am pus început bun prin rugăciuni și cântece. Cu toate că am ajuns la mănăstirea Rohia spre sfârșitul Sfântului Maslu, gazdele noastre ne-au oferit multă căldură sufletească  și ospitalitate.

Sâmbătă dimineață, ne-am trezit în sunet de toacă care ne-a îndemnat să participăm la Utrenie și Sfânta Liturghie. Împreună cu corul mănăstirii am dat răspunsurile la strană și am avut prilejul binecuvântat de a ne împărtăși. După micul dejun, am avut parte de un tur al mănăstirii, vizitând biblioteca, chilia părintelui Nicolae Steinhardt și muzeul. După hrana sufletească și trupească primită la mănăstirea Rohia, printre picuri de ploaie ne-am îndreptat spre următoarele noastre obiective.

Prima oprire a fost la mănăstirea Bixad, urmată de Cimitirul Vesel, mănăstirea Peri, Memorialul Durerii, mănăstirea Bârsana, mănăstirea Dragomirești, mănăstirea Moisei și mănăstirea Salva. În autocar a fost multă interacțiune, iar timpul s-a scurs repede, fiind presărat cu recital de poezii, cântece, ghicitori și întrebări despre locurile vizitate, toate acestea fiind premiate cu cărți religioase.

Cimitirul Vesel ne-a adus un zâmbet pe buze și ne-a înseninat ziua cu “albastrul de Săpânța”. Foarte aproape se află și mănăstirea Peri, care este situată într-un parc dendrologic, unde primăvara se făcea simțită prin cântecul păsărilor. Mănăstirea Peri este cea mai înaltă biserică din lemn din Europa cu al său turn de 75 metri înălțime.

Ne-am îndreptat apoi spre locul unde au fost și alți tineri ortodocși, dar care spre deosebire de noi, nu au crescut în credință prin pelerinaje, ci prin suferință în închisorile comuniste. La Memorialul  Durerii, ne-a îndrumat vocea Anei Blandiana, în fiecare celulă fiindu-ne relatat cronologic câte un segment din blocul comunist.

Pauza de masă am făcut-o la mănăstirea Bârsana. Lăcașul ne-a încântat prin complexitatea și frumusețea sa. Am avut plăcerea de a admira portul maramureșan, îmbrăcat cu cinste de câțiva tineri. La mănăstirea Dragomirești ne-a întâmpinat părintele stareț cu zâmbetul pe buze, dornic să ne pună la suflet un scurt cuvânt de învățătură. Printr-o comparație cu fluturii, ne-a atenționat despre frumusețile lumii: atrăgătoare, dar pieritoare.

În drum spre Moisei am fost binecuvântați cu un peisaj feeric: Vârful Pietrosul Rodnei înzăpezit și un asfințit de o rară frumusețe. Aici ne-a fascinat istoria mănăstirii, descrisă de către un tânăr părinte.

Odată cu lăsarea întunericului, am pornit spre ultimul obiectiv, mănăstirea Salva. În pofida orei târzii, maicile ne-au primit cu brațele deschise și ne-au încântat auzul cu cântecul clopotelor care au fost trase special pentru grupul nostru de pelerini. Ca la toate mănăstirile vizitate, am cântat cântări și pricesne și ne-am închinat.

În drumul spre casă, entuziasmați, fiecare pelerin și-a exprimat impresiile din acest pelerinaj, iar apoi am citit cu toții acatistul de mulțumire “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Chiar dacă timpul a fost scurt, ne-am bucurat din plin de locurile vizitate și de frumoasa comuniune dintre tineri. Astfel, ne-am întors încărcați duhovnicește și cu dorința de a ne revedea în următorul pelerinaj A.T.C.OR. Cluj.

Mariana Avram, Iuliana Dobra și Dana Bodea

În categoria PELERINAJE | Un comentariu

Pelerinajul Tinerilor în Maramureș

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj organizează în perioada 30-31 martie 2018 un pelerinaj dedicat tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani la mănăstirile din județul Maramureș. Traseul pelerinajului presupune:

a) vineri, 30 martie 2018 – plecare la ora 17:15, din parcare de la PROFI din Mărăști. Vom merge direct spre Mănăstirea Rohia, unde vom fi cazați, iar de la ora 21, vom participa la Sfântul Maslu.

b) sâmbăta, 18 noiembrie 2017 – dimineața vom participa la Liturghie la Mănăstirea Rohia, vom lua micul dejun oferit de mănăstire și apoi vom porni la drum. Vom vizita Mănăstirea Bixad, Cimitirul Vesel și Biserica Parohială, Mănăstirea Săpânța Peri (cu cea mai înaltă biserică de lemn din lume, a cărui turn are 78 de metri), Memorialul Durerii de la Sighet, Mănăstirile Bârsana, Dragomirești și Moisei, cu întoarcere la Cluj-Napoca, în jurul orei 22:30.

În autocar avem 50 de locuri pentru tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani. Prețul pelerinajului este de 50 lei, iar înscrieri se fac la: Anamaria Călugăr – 0742 937 490.

Vă așteptăm cu drag!

În categoria PELERINAJE | Lasă un comentariu

Planificarea taberelor de vară 2018

VĂ RUGĂM SĂ CITIȚI TOATE INFORMAȚIILE,

NU DOAR PERIOADELE TABERELOR!

MESAJELE DE ÎNSCRIERE INCOMPLETE ȘI ÎN AFARA PERIOADELOR DE ÎNSCRIERE CORESPUNZĂTOARE NU VOR FI LUATE ÎN SEAMĂ!

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Asociaţia Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca, și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj organizează, pe perioada verii 2018, opt tabere pentru copii şi adolescenți (de la 8 la 18 ani).

”copii” – de la 8 ani, care au terminat clasa I

Anul acesta, vom organiza 6 tabere de vară la cabanele închiriate de la Mărișel, din județul Cluj, și 2 tabere de vară la Centrul de Tineret al Arhiepiscopiei Clujului de la Sângeorz-Băi (inaugurat în 2015), județul Bistrița-Năsăud. 

Perioadele taberelor de vară 2018 sunt:

I. Pentru categoria de vârstă 8-11 ani:

1. 25 iunie – 30 iunie 2018 – 65 locuri la Mărișel, jud. Cluj. (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

PS. Chiar dacă e în postul Sfinților Apostoli, copiii vor mânca de dulce, postind doar miercurea și vinerea, după obiceiul taberelor noastre!

2. 2-7 iulie 2018 – 65 locuri la Mărișel, jud. Cluj. (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

3. 23-28 iulie 2018 – 65 locuri la Mărișel, jud. Cluj. (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

4. 5-11 august 2018 – 60 locuri la Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud. (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

Plecarea în această tabără va fi de duminică după-masă, deoarece luni, 6 august, e praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos și nu dorim să călătorim spre Sângeorz în timpul Liturghiei, și nici să reducem din tabăra copiilor, care și așa e foarte scurtă, după cum ni se spune în chestionarele de la sfârșitul taberelor.

PS. Chiar dacă e în postul Adormirii Maicii Domnului, copiii vor mânca de dulce, postind doar miercurea și vinerea, după obiceiul taberelor noastre!

II. Pentru categoria de vârstă 11-13 ani (prin excepție 14 ani):

1. 9-14 iulie 2018 – 65 locuri la Mărișel, jud. Cluj. (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

2. 13-18 august 2018 – 60 locuri la Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud. (* actualizat!) (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

II și III. Deoarece s-au ocupat toate locurile la categoria 11-13 ani, iar la categoria 14-17 ani avem mai multe solicitări decât locuri, confirmările fiind momentan în așteptare -mai ales pentru tabăra 16-21 iulie!-, ne-am hotărât azi, 14 martie 2018, să mai organizăm o tabără specială la Mărișel în perioada 13-18 august 2018 pentru categoria de vârstă 12-16 ani.

Cei care au confirmarea de înscriere în taberele de preadolescenți și adolescenți se pot muta în această tabără (mai ales pentru descongestionarea celorlalte tabere), cei care nu au primit încă mesaj de confirmare se pot înscrie în această tabără (șansele să prindă locuri în celelalte tabere sunt mici), iar lista rămâne deschisă și pentru alți doritori.

(toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

III. Pentru categoria de vârstă 14-17 ani (prin excepție 18 ani):

1. 16-21 iulie 2018 – 65 locuri la Mărișel, jud. Cluj. (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

2.  20-25 august 2018 – 65 locuri la Mărișel, jud. Cluj. (* actualizat!) (toate locurile au fost rezervate, cei care au primit confirmarea de înscriere să plătească avansul până la sfârșitul lunii aprilie, iar de acum pentru ceilalți putem pune doar pe lista de rezervă)

Deoarece avem cerere mare în taberele de la Sângeorz-Băi și Mărișel, iar unii nu prind loc în cele 8 tabere de vară pe care le avem anul acesta, un participant nu poate fi înscris în două tabere! Această regulă se aplică și în cazul taberei extra prezentată mai jos, care va fi organizată de Protopopiatul Gherla în colaborare cu noi.

[Extra: În perioada 9-14 iulie 2018, Radu Copil și Mihai Bodea, vor coordona tabăra de adolescenți (12-17 ani) de la Sângeorz-Băi a Protopopiatului Gherla. Pentru înscrieri și informații despre această tabără, contactați pe Pr. Marius Ormenișan: 0742 657 071. Recomandăm adolescenților din Gherla să vină în această tabără, care va deveni în timp tradiție :)! Subliniez încă o dată că eu nu fac înscrieri și nu încasez avansul de tabără pentru această tabără!]

Durata unei tabere este de 6 zile, 5 nopți, de luni dimineața până sâmbătă seara (excepție făcând tabăra din 5-11 august în care plecăm de duminică după masă).

Taxa de participare în tabără este 425 lei la Mărișel, respectiv 400 lei la Sângeorz şi include toate cheltuielile (transport cu autocar/microbus închiriat din Cluj-Napoca, cazare, mâncare 3 mese pe zi + gustare, alte gustări oferite ca premii, asistență medicală, materiale pentru ateliere, 1 voluntar la 5 participanți (!), premii, carte, diplomă de participare).

REZERVĂRILE SE FAC, DE ANUL ACESTA, ÎN DOUĂ ETAPE:

ETAPA I: LUNI, 5 MARTIE 2018, ÎNCEPÂND CU ORA 9 DIMINEAȚA ȘI PÂNĂ VINERI, 9 MARTIE 2018, ORA 16.

În această etapă se pot înscrie DOAR ELEVII Școlii Ortodoxe din Cluj-Napoca (începând cu clasa I și până într-a VIII-a) și ai Seminarului Ortodox din Cluj-Napoca. Ei au prioritate în taberele noastre dacă se înscriu în această săptămână.

În cazul în care doriți să îi înscrieți pe copiii dvs. care sunt elevi ai Școlii și ai Seminarului Ortodox din Cluj-Napoca, dar doriți să înscrieți și alți copii, vă rog să nu îi puneți în același mesaj și în aceeași săptămână de înscrieri, chiar dacă vă doriți să prindă loc și să fie în aceeași tabără. Trimiteți sms SEPARAT pentru fiecare categorie și NUMAI în săptămâna de înscriere corespunzător situației lor!

ETAPA a II-a: LUNI, 12 MARTIE 2018, ÎNCEPÂND CU ORA 9 dimineața

De aici înainte, înscrierile sunt publice, în funcție de locurile disponibile. Se poate înscrie oricine dorește, indiferent de localitatea de proveniență sau școala unde studiază.

METODOLOGIA DE ÎNSCRIERE:

Pentru cei care au mai fost în taberele noastre și nu au întrebări suplimentare, SUNT RUGAȚI SĂ ÎȘI REZERVE LOC prin SMS la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil, precizând:

a) numele copiilor dvs pentru care doriți să rezervați loc (dacă participantul are mai multe prenume, să ni-l dați pe cel folosit în familie),

b) vârsta lui/lor (ani împliniți) la data desfășurării taberei,

c) perioada taberei,

d) numerele de telefon ale părinților, dacă înscrieți și alți copii,

e) doar pentru etapa întâi: clasa din care face parte și numele învățătoarei, respectiv al dirigintelui.

f) din ce oraș sau comună, respectiv județ (în cazul satelor) sunt copiii.

Vă rog frumos să trimiteți mesajul de rezervare complet, cu toate datele de mai sus în SMS!

Atenție! Nu fac înscrieri primite pe mail, whatsapp sau facebook!

Eu vă voi confirma în decurs de 3 zile lucrătoare dacă sunt locuri disponibile și dacă le-am rezervat loc. Dacă nu am răspuns în 3 zile lucrătoare, insistați vă rog cu sms! Precizez că nu confirm prin mesaj primirea mesajului în sine, ci vă confirm sau infirm dacă mai avem locuri și care este situația locurilor în celelalte tabere. Dacă nu aveți confirmare pe telefonul dvs. că mesajul a fost trimis, puteți trimite mesajul de două ori!

Cei care au mai fost în taberele noastre, dar au întrebări suplimentare (ex. vor să înscrie copii de diferite vârste care sunt excepții de la categoriile de vârstă), și cei care se înscriu pentru prima dată și vor să afle mai multe detalii, pot să mă contacteze telefonic 0742 296 123 – Radu Copil de luni până vineri între orele 9 și 15. În cazul în care telefonul mi-e închis, înseamnă că sunt la birou, unde nu prea am semnal, prin urmare, vă rog să insistați (nu am mesagerie vocală!) fie telefonic, dar mai ales, prin sms și vă voi suna eu înapoi cu prima ocazie.

Confirmarea locului rezervat se face prin plata unui avans în valoare de 150 lei (care se achită până la sfârșitul lunii aprilie). Avansul se poate achita:

A. La biroul meu de la Arhiepiscopia Clujului, din Piața Avram Iancu nr. 18 (vizavi de Catedrala Ortodoxă, pe partea cu Finanțele). Pentru a vă asigura că sunt la birou, vă rog să mă anunțați înainte de a veni! Avansul se poate achita și la casieria Arhiepiscopiei –în cazul în care ați venit și nu sunt la birou-, de luni până vineri (exceptând zilele de sărbătoare, când nu se lucrează!), în intervalul orar 9-15 (trebuie să precizați perioada taberei și numele copilului pentru care achitați avans astfel încât să apără pe chitanță! Atlfel, se consideră donație!).

B. Prin bancă: 160 lei de persoană înscrisă (150 lei avans și 10 lei comision de transfer/depunere și comisionul luat la ridicare). La momentul operațiunii bancare, vă rugăm să precizați perioada taberei și numele copilului pentru care trimiteți avans ca să apără pe extrasul de cont! Atlfel, se consideră donație!

Dacă trimiteți avansul printr-o singură tranzacție de depunere/transfer pentru mai mulți copii, de exemplu până la 4 copii, nu trebuie să depuneți 10 lei pentru comisioane pentru fiecare copil, ci ajung 10 lei pentru toți. Dacă depuneți avansul printr-o singură tranzacție de depunere/transfer pentru 5-10 copii, ajung 20 lei pentru toți.

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, Banca Transilvania

Cont Iban: RO15BTRLRONCRT0212988301 (în lei)

După achitarea avansului, să-mi trimiteți un sms de confirmare pentru plata avansului prin bancă. Dacă trimiteți avansul prin intermediar, aveți obligația să vă asigurați că plicul cu bani (cu numele copilului, perioada taberei și suma trimisă) a ajuns la mine, trimițându-mi sms! Altfel, ne trezim după câteva luni, că dvs ați trimis banii, iar eu nu i-am primit și nimeni nu mai știe ce s-a întâmplat în realitate și pe unde s-au rătăcit!

Vă rog să nu trimiteți avansul până nu aveți locul REZERVAT! Odată achitat avansul, restul de bani se achită la plecarea în tabără!

Taberele au caracter religios, educativ şi recreativ. Taberele noastre sunt active, pe întreaga durată a taberei au loc următoarele activităţi: discuţii tematice și interactive (întrebări și răspunsuri) cu preotul taberei, mai multe ateliere (activități practice), jocuri de exterior şi interior, sport, cântece la chitară, concursuri, Marele Joc (o competiție antrenantă pe echipe), drumeții, foc de tabără, etc.

Dintre atelierele organizate anii trecuţi în taberele noastre, menţionăm: atelier culinar, cruciuliţe de gât, icoane litografiate, origami, quilling, brăţări, lucru manual, prim-ajutor, chitară, drumeție, toacă, teambuilding, teatru, desen, lectură, jurnalism, şah şi jonglerii, orgă, muzică, decorat tricouri cu vopsea textilă, lego din lemn, dezvoltare socio-emoțională, laboratorul de experimente și altele, în funcție de abilităților tinerilor voluntari.

Anul 2018 este cel de al 14-lea an consecutiv de tabere pentru noi, organizând până în prezent peste 90 de tabere de vară şi de iarnă (cu experiența acumulată în timp a coordonatorilor noștri de tabără!).

Radu Copil – 0742 296 123

Ps. În fiecare avem mai mulți copii și adolescenți pe care îi luăm în tabără, dar care nu dispun de surse de finanțare din varii motive (cazuri sociale, familii monoparentale, mai mulți frați, nevăzători etc). Dacă cineva dorește să contribuie financiar la susținerea lor, după posibilități (nu trebuie integral, ci donații de la 50 lei în sus), apreciem!

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Pelerinajul Tinerilor pe Jos 17 martie 2018

Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula va avea loc sâmbătă, 17 martie 2018 şi este organizat de Arhiepiscopia Clujului şi Asociaţiile de tineret: A.S.C.O.R. Cluj, A.T.C.OR. Cluj, Liga Studenților, la care se adaugă Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic. De la Gherla, ne vor aștepta și apoi însoți A.T.C.OR. Gherla și Liga Tinerilor de la Dej.

Îi invităm pe preoți participe la pelerinaj împreună cu adolescenți și tineri din parohia lor, având toată binecuvântarea Mitropolitului Andrei şi a Preasfinţitului Vasile. Preoții sunt rugați să vină în pelerinaj cu un epitrahil roșu sau albastru.

Pelerinajul Tinerilor pe Jos este o acţiune anuală dedicată Maicii Domnului şi presupune parcurgerea pe jos a 17 km de la Iclod până la Mănăstirea Nicula. Pelerinajul se află la a VIII-a ediţie.

De doi ani, doritorii pot să participe la acest pelerinaj și cu bicicleta. Bicicliștii vor parcurge traseul de la Cluj-Napoca la Mănăstirea Nicula, 47 de km, iar la întoarcere vor veni cu autocarul (pentru bicicliști drumul de întoarcere de la mănăstire la Cluj-Napoca costă 20 lei). Bicicliștii se vor înscrie și vor achita cei 20 lei la coordonatoarea bicicliștilor, Smaranda Mladin – 0747 896 611, de la care pot afla și informații suplimentare.

Programul Pelerinajului Tinerilor pe Jos – 17 martie 2018 este: 

a) ora 10:45 – Rugăciune și Binecuvântarea ÎPS Andrei la Catedrala Mitropolitană.

b) ora 11:15 – Plecare cu autocarele închiriate din Piața Avram nr. 18 spre Iclod (pictorul Luca care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Mănăstirea Nicula a fost preot în Iclod).

Tot de aici vor pleca acum și bicicliștii noștri curajoși (vezi aici o mărturie a unei bicicliste din 2016:).

c) ora 12:15 – coborâm la Biserica Ortodoxă din Iclod. Debutul pelerinajului pe jos, 10 km până la Gherla: cântări religioase, conversaţii, rugăciune personală, prietenii, admirarea peisajului.

d) traversarea oraşului Gherla în cântări religioase.

e) ora 14:45 – Oprire la Biserica “Sfânta Treime și Sfinții Martiri Brâncoveni” cu pauză de o oră pentru mâncare, toaletă și odihnă. Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Gherla şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej ni se vor alătura.

f) ora 15:45 – Ultimii 7 km pe jos. Sosire la mănăstirea Nicula în jurul orei 18. Închinare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Vecernie cu litie. Cină oferită de Mănăstirea Nicula. 

g) 21:00 – Întoarcere cu autocarele spre Cluj-Napoca.

h) 22:00 – Sosire la Cluj-Napoca. Sfârșit și lui Dumnezeu slavă!

ÎNSCRIERI: cei care doresc să participe la Pelerinajul Tinerilor pe Jos, sunt rugaţi să îşi rezerve LOC ÎN AUTOCAR la numerele de telefon (SMS sau telefonic): 0756 092 163 – Andrei Toșa, 0752 982 381 – Bogdan Mureșan, 0756 511 225 – Dana Bodea, 0743 972 188 – Andreea Veștemean, 0751 341 209 – Ioana Popa și 0743 476 594 – Ioana Oroian, URMÂND SĂ ACHITAȚI CÂT MAI GRABNIC COSTUL PELERINAJULUI DE 30 LEI.

Vă rugăm să vă înscrieți la o singură persoană din cele de mai sus. Dacă trimiteți mesaj la toți, fiecare vă va înscrie pe lista sa și astfel în loc de un loc, veți ocupa 6 locuri pentru o singură persoană!!!

Pelerinii vor fi repartizați în autocare în funcție de înscrieri. Așadar, dacă doriți să fiți cu cineva anume în autocar, să vă înscrieți deodată. Asemenea, dacă sunt grupuri mai mari, e bine să vă înscrieți toți o dată! Recomandăm celor din Ascor să se înscrie la Ioana Popa și Ioana Oroian, celor din Liga Studenților să se înscrie la Andreea Veștemean, celor din grupurile parohiale de tineret la Bogdan Mureșan, iar ceilalți se pot înscrie la Andrei Toșa și Dana Bodea.

Deoarece noi facem închirierea autocarelor în funcție de înscrierile confirmate prin achitarea taxei de transport (30 lei pentru pelerinii pe jos, respectiv 20 lei pentru bicicliști), vă rugăm să achitați costul pelerinajului cât mai grabnic posibil. În cazul în care renunțați, nu vă putem returna suma achitată deoarece și noi plătim autocarele comandate! Singura variantă este să vă găsiți un înlocuitor de la care să vă recuperați suma achitată!

Pentru moment, vom începe cu 6 autocare pentru 300 de persoane. De aceea, de îndată ce v-aţi hotărât să participaţi la pelerinajul nostru, vă rugăm să vă rezervaţi locul în autocar la numerele de telefon anunţate, ca să putem estima dacă mai avem nevoie şi de alte autocare mai ales în zilele premergătoare pelerinajului. Nu este ușor de găsit autocare pe ultima sută de metri, deci vă rugăm să vă hotărâți și să vă înscrieți DIN TIMP! De aceea și recomandăm grupurilor mai mari de 10 persoane să se înscrie DIN TIMP sau până cel târziu până marți seara, pe 13 martie.

Anul trecut, de la Cluj au participat 500 de persoane (de la Iclod alte 100 de persoane, iar de la Gherla ni s-au alăturat alte 300), astfel încât la mănăstire am împărțit aprox 800 de cărți pentru adulți și 100 de cărți pentru copii (recomandăm copiilor sub 14 ani să vină însoțiți de un adult care răspunde de ei!; deoarece traseul Iclod – Gherla se face pe drumul european intens circulat, numeroase familii au optat să vină în pelerinaj cu copiii lor de la Gherla până la Nicula, cei 7 km fiind suficient pentru cei mici :)).

Deoarece anul trecut am avut probleme cu șoferii, care refuzau să ia în autocare persoane care nu aveau rezervat loc, îi rugăm pe cei care ni se alătură în pelerinajul pe jos, fie de la Iclod, fie de la Gherla sau de pe drum să își rezolve drumul de întoarcere de la mănăstire până în Gherla sau Iclod pe cont propriu. Firmele de transport nu doresc să își asume riscurile supraaglomerării sau statul pe interval!

Pelerinajul Tinerilor este public, cei care doresc, pot participa și pe cont propriu, fără a-și rezerva loc în autocarele închiriate de noi (fie cu mașini, cu autostopul, cu trenul etc), fie că vin direct de la Iclod, Gherla sau direct la Mănăstirea Nicula (aceștia din urmă, sunt așteptati cu drag să ajute la bucătărie pentru masa de seara a pelerinilor).

Dacă sunt tineri din alte județe ale țării doritori să participe la Pelerinajul Tinerilor pe Jos, îi așteptăm de vineri până duminică la Cluj: ne oferim să le găsim cazare acasă la studenți sau familii creștine pentru noaptea de vineri seara spre sâmbătă și noaptea de sâmbătă seara spre duminică, astfel încât să petreacă un weekend duhovnicesc la Cluj-Napoca! Musafirii noștri să își anunțe intențiile la Mihai Bodea – 0747 041 421 până duminică 11 martie 2018!

Pentru informaţii suplimentare:

Silviu Mincu – 0752 504 390

Radu Copil – 0742 296 123

Oana Băilă – 0755 810 437

Necesar: 30 lei pentru transportul cu autocarul (20 lei cei care vor merge cu bicicleta din Cluj-Napoca la Nicula), apă, mâncare, bască sau basma, umbrelă şi pelerină, icoane (purtate în brațe, legate la gât)!

Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți din timp și să achitați costul pelerinajului, astfel încât să avem autocare disponibile pentru toți doritorii!

În categoria PELERINAJE | Lasă un comentariu

Proiectul ”Zile de Poveste” la Spermezeu și Bobota

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii și adolescenții din parohiile Spermezeu și Sita, judeţul Bistrița-Năsăud, au participat în perioada 16-18 februarie 2018 la o tabără parohială de weekend. Timp de trei zile au fost organizate, cu ajutorul unui grup de 9 tineri voluntari, mai multe activităţi educative și religioase , după modelul taberelor de vară realizate de A.S.C.O.R. și A.T.C.OR. CLUJ.

Potrivit vicepreşedintelui A.S.C.O.R. Cluj, Oana Băilă, care a coordonat grupul de tineri clujeni în mini tabăra de la Spermezeu, cei peste 50 de participanţi s-au bucurat de jocuri de grup interactive, ateliere diversificate, concursul pe echipe Marele Joc şi cântece la chitară, precum şi de discuţii tematice religioase, vizionarea unui film și rugăciune în comun.

Vineri seara, în ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, copiii au aflat printr-o prezentare interactivă și teatrală despre originea colivei prin arătarea minunată a Sfântului. Sâmbătă, toată lumea a mâncat din coliva delicioasă pregătită de doamna preoteasă Dana Cavaleru.

Adolescenții au avut prilejul să afle de la reprezentantul Asociației ”Clujul pentru Viață”, Iustina Oprescu, informații prețioase, documentate și de actualite din campania ”Vreau să aflu” despre virtutea castității, bolile cu transmitere sexuală, sprijinul oferit tinerelor însărcinate care sunt vulnerabile la ispita avortului, uimitorul proces al concepției și responsabilitatea tinerilor în fața Vieții.

Concursul pe echipe ”Marele Joc” a presupus multă muncă în echipă pentru a face față diverselor probe pregătite de voluntari: mimă, cultură generală și religioasă, sport, pânza de păianjen etc.

La ateliere, participanții au învățat tehnici de autoapărare, să joace teatru, să litografieze icoane, să împletească brățări și să decoreze cutiuțe prin tehnica șervețelului.

Sâmbătă seara, copiii și adolescenții au citit și cântat Paraclisul Maicii Domnului în biserica satului, iar apoi au văzut trei explicații practice despre taina Spovedaniei și Împărtășaniei. Seara s-a terminat cu cântece veseloase și lampioane lansate în văzduhul nopții.

Duminică, la Sfânta Liturghie, corul de copii și adolescenți au dat răspunsurile la strană cu multă măiestrie, după cum obișnuiesc, îndulcind și liniștind inimile voluntarilor și ale sătenilor.

Gazdele noastre bune, Părintele Simion Buta și Părintele Tudor Daneș au fost alături de participanți și voluntari pe parcursul celor trei zile, iar la sfârșit și-au exprimat dorința ca această colaborare să dăinuiască în timp. De altfel, grupul voluntarilor a fost invitat și de doamna directoare a Școlii Gimnaziale, Voichița Țermure, cu prilejul programului ”Școala Altfel”.

Proiectul de mini tabere misionar-catehetice, a fost iniţiat în anul 2014 de Asociaţiile studenţilor şi tinerilor creştini ortodocşi din Cluj, fiind primit cu mult entuziasm în diverse parohii din cadrul Arhiepiscopiei Clujului. Proiectul îşi propune să aducă în mijlocul parohiilor de la sate programul antrenant de activități și atmosfera prietenoasă a unei tabere, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea de a beneficia gratuit de experienţe generatoare de schimbări pozitive specifice taberelor și programelor desfășurate vreme de cel puțin o zi de activități, a declarat Inspectorul de tineret, Radu Copil, prezent în tabăra de la Spermezeu.

În încheiere, dăm cuvântul copiilor și adolescenților din chestionarele completate duminică după masă, la sfârșitul taberei:

”Mi-au plăcut mult cântecele și Marele Joc. M-a impresionat discuția cu Iustina. Le mulțumesc tuturor organizatorilor pentru că au făcut acest weekend să fie de neuitat și că ne-au învățat lucruri noi. Sunteți niște oameni minunați și vă mai așteptăm!”

”Organizatorii Zilelor de Poveste au fost de nota 10. Datorită lor am înțeles de ce este bine să ne spovedim și să ne împărtășim, am învățat să muncim în echipă. În aceste zile m-am simțit foarte bine și am fost impresionată de activități. Vă mulțumim.”

”Voluntarii au fost toți ca niște prieteni, m-am simțit în siguranță, ca și cum v-aș fi cunoscut demult. Mi-ar fi plăcut să particip la toate atelierele, nu doar la unul. Vreau să mai facem astfel de activități deoarece ne cunoaștem mai bine între noi, lucrăm în echipe (Marele Joc a fost tare), învățăm lucruri noi și totul este foarte distractiv. Vă mulțumesc.”

”Cel mai mult mi-au plăcut cântecele la chitară și Marele Joc. M-am simțit foarte bine și m-a impresionat răbdarea organizatorilor. Mi-ar plăcea să facem mai des astfel de activități. Vă mulțumesc pentru toate câte ne-ați învățat în aceste trei Zile de Poveste și vă mai așteptăm.”

”Când mai veniți, să stați măcar 7 zile! A fost super! Am uitat de telefon.”

”Totul a fost perfect și distractiv. Cu ajutorul vostru mi-am găsit talentul la teatru. Vă mulțumim că ați venit și vă mai așteptăm, măcar de trei ori pe an! Sunteți cei mai tari!”

”M-a impresionat mult dragostea cu care au venit voluntarii, chiar dacă nu ne știam. S-au integrat ușor printre noi, iar eu m-am atașat mult de ei cu toate că ne cunoaștem de foarte puțin timp. Sunteți niște oameni minunați care ne umpleți sufletul de bucurie. Ne-ați învățat multe lucruri minunate, care cu siguranță ne vor folosi mereu.”

”Ați făcut o super treabă și sunteți minunați. Vă mai așteptăm și la vară. Vă mulțumim mult pentru tot. Am avut ce învăța de la voi. Acum sunt mai credincioasă. M-am schimbat destul de mult!”

”Mi-a plăcut tare mult și vreau să vă mai întâlnesc. Aș vrea să fie așa în fiecare zi. E foarte frumos și zic să călătoriți prin toată lumea!”

Tot în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă 17 februarie 2018, la invitația Asociației ”Inimioare Fericite”, o altă echipă de voluntari, a fost la Mănăstirea Bobota, din județul Sălaj, să organizeze o Zi de Poveste pentru 30 de copii din satele din jurul mănăstirii. Au făcut jocuri, atelier, cântece și au oferit, dar și au primit, multă voie bună și zâmbete luminoase. Atmosfera a fost una familială, deosebită, călduroasă, ca o Zi de Poveste. Voluntarii de abia așteaptă să revină în mijlocul copiilor!

Această prezentare necesită JavaScript.

În categoria TABERE PAROHIALE, ZILE DE POVESTE | Lasă un comentariu

Despre tabăra de iarnă de la Mărișel 2018

Doamne ajută!

Vă punem la dispoziție selecția de poze din tabăra de adolescenți de la Mărișel, din 5-9 februarie 2018, care pot fi descărcate până cel târziu joi, 22 februarie inclusiv (apoi vor fi șterse de pe server):

Pozele din tabara de iarna 5-9 februarie 2018 de la Mărișel

Această prezentare necesită JavaScript.

În vacanța intersemestrială, peste 50 de adolescenţi au ales să petreacă 5 zile în tabăra organizată de Biroul de Tineret al Arhiepiscopiei Clujului cu implicarea a 16 voluntari din asociaţiile de tineret clujene și prietenii taberelor noastre. La Mărişel ne-a aşteptat un strat subţirel de zăpadă, dar apoi ne-am bucurat ca nişte copii de o ninsoare ca în poveşti. Am început programul taberei în forţă: am jucat fotbal pe zăpadă, am spart gheaţa prin colaborările de la “caruselul cunoaşterii”, ne-am împărţit în 4 echipe şi ne-am întrecut în ştafete pe perechi.

Voluntarii au pregătit mai multe ateliere pentru participanţi, dintre care amintim pe cele mai noi: autoapărare, dicţie şi karaoke, instrumente de suflat, cunoaşterea şi depăşirea dependenţelor, decorare de borcănașe. Seara, la lumina lumânărilor, am citit cu toţii Paraclisul Maicii Domnului, iar apoi Părintele Petru Buran ne-a introdus în tematica taberei: Viaţa, minunile şi învăţăturile Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. După o pauză binemeritată și patru probe de muncă în echipă contratimp, ne-am reunit la o seară de cântece pline de viață, care ne-au binedispus și ne-au umplut sufletele de bucurie. Am cântat la unison și din zbor au prins versurile și cei care se aflau la prima participare în tabără.

Zilele treceau fără să ne dăm seama cât de repede se lăsa întunericul. Între discuții cu Părintele Petru, probe pentru Marele Joc și ateliere și drumeție, adolescenții s-au bucurat în timpul liber de jocurile de societate și de zăpada care s-a așternut asupra Mărișelului, într-una din zile. Săniușul nu e doar pentru cei mici și copiilor mai mari le place la fel de mult, așa că datul cu sania la derdeluș a fost o încântare pentru toată lumea.

Am încercat să îmbinăm cât se poate de armonios momentele de distracție cu cele de spiritualitate și de reflectare asupra celor Sfinte. În cadrul celor patru echipe de la Marele Joc, care în tabăra de iarnă se desfășoară pe toată durata taberei, am avut parte și de discuții interactive, în cadrul cărora au fost dezbătute subiecte religioase și adolescenții au avut libertatea de a adresa întrebări la care până acum nu aveau răspuns.

Tabăra aceasta a adus și o noutate: în două dintre seri, la sfârșitul programului, participanții care au dorit au putut alege vizionarea unui film creștin (”To save a life” și ”Unconditional”), opțiune preferată de majoritatea adolescenților.

Ca în fiecare tabără, am avut o zi în care am mers la Biserica din sat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Părintele Petru. Toți am participat activ la slujbă, cântând și rostind la unison răspunsurile de la strană. A fost o mare bucurie pentru Părinte să împartășească două treimi dintre participanți, care se spovediseră în serile precedente.

Un alt moment important și totodată emoționant a fost vizita Înaltpreasfințitului Andrei, Părintele nostru Arhiepiscop și Mitropolit, care a oferit un cuvânt de învățătură adolescenților și la final oferit în dar fiecăruia o carte. Noi ne-am bucurat de timpul petrecut în prezența Înaltpreasfinției Sale și am încercat să îi aducem zâmbetul pe față cântând două dintre cântecele noastre, care vorbesc despre idealul în viață și despre simplitatea omului tânăr care nu are nevoie de foarte multe ca să fie fericit.

La finalul taberei a fost un amalgam de sentimente: tristețe, fericire, melancolie, satisfacție. Ploaia de joi transformată peste noapte în zăpadă abundentă, ca într-un miracol nesperat, dar atât de dorit, a dinamitat atmosfera taberei noastre într-o explozie de veselie, distracție și bulgăreală pentru toată tabăra ca în vremea de aur a copilăriei.

Adolescenții care s-au remarcat prin faptele și prin comportamentul lor au primit titlul pe viață de “Copilul taberei” și au fost premiați. A fost premiată și “Camera taberei”, după o analiză îndelungă pe care au făcut-o spionii în camere de-a lungul fiecărei zile de tabără. Toți au primit cărți în dar și diplomă de tabără cu binecunoscutul citat al Sfântului Paisie: ”Oamenii se împart în trei categorii: elevi, adulți și creștini. Elevii ar vrea să ia note mari fără să învețe, adulții vor să câștige bani mulți fără să muncească, iar creștinii vor să ajungă în rai fără să se nevoiască!”

La întoarcere, am făcut o vizită la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, unde am făcut rugăciuni de mulțumire pentru această tabără minunată. Unii adolescenți și-au cumpărat cărți cu Sfântul Paisie și Pelerinul Rus, după o recomandare a Părintelui, semn că discuțiile duhovnicești au pătruns adânc în sufletul lor.

Tabăra s-a încheiat cu promisiunea că ne vom revedea la vară și vom aduna împreună multe amintiri. Iată câteva mărturii ale participanților veniți de departe:

“A fost o tabară ce m-a surprins în mod plăcut prin toate activitățile pe care le-am avut: de la bulgărit până la discuțiile cu Părintele și rugăciunile de seară. Am avut parte de cele mai interesante joculețe care te fac să te dezvolți. Din toate activitățile am putut învăța ceva frumos și util pentru viață.” – Teodora

“Tabăra de la Mărișel m-a ajutat să cunosc tineri cu credință lucrătoare în Dumnezeu, care au valori morale și de la care am avut multe de învățat. Discuțiile pe echipe m-au ajutat să-mi întăresc credința, să mi-o exprim și să fiu mândră de ea. Voluntarii au mereu grijă să creeze o atmosferă frumoasă și să ne motiveze prin implicarea lor în toate activitățile. Ca de fiecare dată, îmi doresc să revin în aceste tabere constructive.” – Eliana

“Cea mai frumoasă tabără, alcătuită din cei mai frumoși oameni – aceasta este tabăra ortodoxă organizată de Radu și Oana. Un loc minunat cu o atmosferă greu de exprimat în cuvinte, un loc în care dacă vei merge sigur nu vei regreta și sigur îți va fi greu să te desparți de el.” – Nectaria

“A fost prima mea tabără și am învățat foarte multe lucruri despre credință, Dumnezeu, despre familie și despre viața de aici și cea de după. Este o tabără plină de oameni cu un suflet mare și bun în care se explica totul pe înțelesul fiecăruia cu multa răbdare și blândețe. Adolescenții sunt plini de viață și mereu dornici să afle lucruri noi și folositoare. Este cea mai frumoasă tabără în care am fost până acum din toate punctele de vedere. Mă bucur mult că am aflat de ea și o să revin de fiecare dată când voi putea.” – Maria

Alexandra Drugan, voluntar

Radio Renașterea și Ziarul Lumina

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Informații despre tabăra de iarnă 5-9 februarie 2018, de la Mărișel

Dragi părinți,

  1. Întâlnirea pentru plecarea în tabără este LUNI dimineață, 5 februarie 2018, la ora 7:30 a.m., în parcare la Sala Sporturilor (Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Mărișel (40 km de Cluj-Napoca). Restul de bani se achită la plecare în tabără (vă reamintesc că taxa integrală e de 350 lei). 
  2. În acest moment, mai avem 3 locuri libere pentru participanți, în urma unor retrageri. Dacă știți pe cineva care ar dori să vină, anuntați-i! Avem și câțiva participanți fără sursă de finanțare, prin urmare, dacă cineva dorește să contribuie financiar la susținerea lor, după posibilități, apreciem!
  3. Întoarcerea este VINERI seara, în jurul orei 18:15, în același loc de unde am plecat. Recomandăm să țineți legătura telefonic cu copilul dvs pentru estimarea cât mai corectă a orei de sosire. Precizez că întoarcerea se face cu oprire la Mănăstirea Florești, unde semnalul telefonic e foarte slab. Dacă doriți să îi preluați direct de la Mănăstirea Florești, atunci să îi informați să își pună printre ultimii bagajul în cala autocarului astfel încât să fie ușor de luat.
  4. Prima masă în tabără este prânzul (ora 13:00), aşadar, dacă nu mănâncă dimineaţa înainte de drum, să le puneţi câteva sandviciuri cu ei. E bină să aibă cu ei o sticlă de apă de 0,5 l (care e utilă și pe parcursul taberei în camera proprie!) și o pungă la îndemână (în caz de rău de autocar).
  5. Vă recomandăm să puneți o etichetă cu numele copilului dvs pe bagaj (chiar și un adolescent poate fi debusolat atunci când vede zeci de trolere de aceeași culoare și formă ca al său). Vă recomandăm să le puneți 2 saci menajeri pentru hainele murdare în timpul taberei (altfel, hainele folosite ar putea ajunge din neatenție printre hainele curate din bagaj și se îmbibă de mirosuri neplăcute și acestea).
  6. Fiind iarnă, hainele să fie ca pentru iarnă. E de dorit să aibă o pijama mai groasă pe durata nopții. Căciula, mănușile și chiar fularul sunt obligatorii :)! De asemenea, e bine să aveți încălțăminte și de iarnă (ghete, nu adidași)!
  7. Cât privește banii de buzunar, vom merge de două ori la magazin, de unde își pot cumpăra maxim trei ”produse” (o limită stabilită din mai multe motive). Prin urmare, le ajunge 30 de lei de buzunar. În plus, la întoarcerea din tabără, vom opri la mănăstirea din Florești și vom trece și pe la magazinul mănăstirii, la cererea lor. În nici un caz nu au nevoie de mai mult de 50 de lei în total.
  8. Recomandăm ferm să nu vină participanții cu lucruri de valoare în tabără (ex. laptopuri, bijuterii, sume de bani mai mari de 50 lei etc)! Dacă vă aduceți chitară, aparat foto, minge de fotbal, joc de societate sau alte obiecte personale de valoare, vă asumați pe proprie răspundere riscurile de deteriorare și de pierdere. Noi nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectele personale ale fiecărui participant! Menționăm că în fiecare tabără avem seara în program cântece la chitară și atelier de chitară, așadar cine dorește să cânte la chitară sau la alt instrument, poate să îl aducă, în condițiile menționate mai sus.
  9. În tabără avem asistență medicală și medicamente. Dacă știți că copilul dvs răspunde mai bine la unele medicamente în cazul bolilor mai des întâlnite, e indicat să le puneți medicamentele respective. Noi ducem cu noi medicamente pentru tot felul de probleme care ar putea apărea, dar nu putem lua și diverse variante pentru același medicament/substanță activă. De asemenea, în mod deosebit e indicat să aibă la el câte un ”medicament” (supliment natural) pentru răgușeală (în tabără socializăm, cântăm, la jocuri mai strigăm). Fiind iarnă, recomandăm să aibă la ei vitamina c și decasept. Desigur, în cazul în care copilul dvs se află sub tratament, el își va aduce cu el medicamentele respective. Pentru siguranță, întotdeauna le spunem și noi participanților în tabără, să nu folosească medicamente din trusa lor fără avizul asistentului medical din tabără.
  10. Participanții pot folosi telefoanele mobile pe durata taberei în timpul liber. Există semnal în toate reţelele telefonice. 
  11. Dacă doriți să îi contactați pe copiii dvs pe numerele de telefon al organizatorilor, deoarece nu răspund la telefonul personal, puteți să o faceți în intervalele orare: 9:30 – 10:00, 14:00 – 14:30, 19:30 – 20:00, la numerele de telefon: Ioana Enea 0752 367 296, Andrei Toșa 0756 092 163, Dana Bodea 0756 511 225, Mariana Avram 0753 456 647 (asistent medical), Anamaria Călugăr 0742 937 490 (asistent medical), Oana Băilă 0755 810 437, Radu Copil 0742 296 123. În afara acestor intervale orare (când suntem toți adunați la masă), participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabără și durează ceva vreme până îl găsim pe fiecare în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând, chiar și noaptea!
  12. La fața locului vom vedea dacă vom putea merge la săniuș. Ar fi grozav dacă participanții ar avea îmbrăcăminte bună de folosit la săniuș sau jocuri de exterior (dacă vremea nu va fi prea friguroasa) fără teamă de a o murdări. Cine are, să își aducă lopățică de dat pe pârtie că e ușor de pus în bagaj.
  13. Din păcate, pe perioada vacanței de iarnă, nu se fac cazări la Seminar sau la Căminul Teologic deoarece studenții își lasă lucrurile în camere. Dacă cineva are nevoie de cazare, o să încercăm să găsim cazare pe la casele oamenilor din Biserica noastră. Așadar, pentru acest lucru, vă rog să mă anunțați cât mai grabnic!
  14. Pentru orice alte informații, vă stau la dispoziție prin sms sau telefonic: Radu COPIL – 0742 296 123

Ps. Oferim posibilitatea ca și participanții să organizeze ateliere. Dacă cineva dorește să coordoneze un atelier este rugat să mă contacteze pentru a stabili împreună detaliile.

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Zile de Poveste în 2017

În anul 2017, în cadrul proiectului ”Zile de Poveste”, A.T.C.OR. Cluj a organizat:

1. Trainingul de formare de 2 zile pentru voluntari, tineri cu vârste între 14 și 35 de ani: prezentare tematică ”Cum să organizezi o zi de poveste pentru copiii din comunitatea ta”, aspecte teoretice și practice, 9 ateliere, interacțiune și socializare tematică, jocuri de grup și o sesiune de întrebări și răspunsuri despre organizarea activităților pentru copii și adolescenți.

2. La cererea participanților, s-au organizat în plus alte 2 seri de formare în 9 și 13 iunie.

3. Tabăra de vară de 5 zile în satul Rogojel, ediția a II-a, pentru copii şi adolescenţi: jocuri de grup, ateliere diverse, drumeţie pe Vârful Vlădeasa, ecologizare, sport, cântece la chitară, foc de tabără, prezentarea campaniei educaţionale „Sănătate pentru sate” și alte activități specifice de tabără.

4. 10 zile de activități non-formale cu caracter socio-educativ pentru copii şi adolescenţi din diverse comunități rurale și urbane (Negreni, Iacobeni, Pata Rât, Centrul Pentru Protecția Copilului din Beclean, Frata, etc).

Aceste zile de activități au inclus: jocuri de grup, vizionare de film și sesiune de discuții interactive, ateliere practice (modelaj fimo, decorat cutii prin tehnica șervețelului, quilling, brățări și cruciulițe din ață, decorat cd-uri cu culori, origami, culinar, tras cu arcul, desene pe asfalt, confecționat decorațiuni și altele), teatru, activități sportive (fotbal, volei, ștafete, întreceri), activități de dezvoltare a abilităților de lucru în echipă, cântece la chitară, jocuri de societate, vânătoare de comori, lansare de lampioane etc.

5. În plus, am susținut prezentarea tematică a proiectului ”Cum să organizezi o zi de poveste pentru copiii din comunitatea ta” pentru 20 de tineri din diferite zone ale țării in tabăra de la Mănăstirea Nicula.

6. Activități ocazionale pentru școlari (Școala Altfel la Gherla, Ciurila etc) sau pentru copii din parohii (Biserica Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca, etc).

7. Realizarea paginii de facebook ”Zile de Poveste” și actualizarea constantă cu poze și informații despre activitățile realizate.

Proiectul ”Zile de Poveste” a fost sprijinit financiar prin concursul proiectelor de tineret de Consiliul Județean Cluj cu suma de 2000 lei. Mulțumim! La suma aceasta am adăugat și noi, oficial, suma de 2127 lei, în realitate însă mai mult, căci nu toate cheltuielile se pun la socoteală.

Le mulțumim tuturor voluntarilor noștri pentru realizarea acestor activități deosebite! Acest proiect de suflet, educativ și misionar, îl vom continua și în 2018 și mult timp de acum înainte.

În categoria ZILE DE POVESTE | Lasă un comentariu