A.T.C.OR. CLUJ susține Referendumul pentru Căsătoria între un Bărbat și Femeie

Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj invită tinerii să îşi exprime opțiunea prin vot la Referendumul pentru Căsătorie din 6 şi 7 octombrie 2018 și să voteze DA cu încredere!

Dacă ați întâlnit și păreri împotriva acestui Referendum, vă invităm să citiți și următoarele:

1. Există alte priorităţi decât definirea căsătoriei: sărăcie, corupţie etc.

Fals; provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce provocările amintite (sărăcia, corupţia) necesită efort susţinut pe zeci de ani, dacă nu cumva sunt perpetue, revizuirea constituţiei este, în schimb, o problemă rezolvabilă one-off, dintr-o dată.

2. Definiţia căsătoriei nu e o problemă relevantă pentru societate în acest moment.

Fals; fie şi numai agitaţia mediatică şi zbuciumul taberei care se opune demonstrează relevanţa temei şi faptul că atinge un punct sensibil. Faptul că dezbaterea a existat în numeroase state din preajmă o face relevantă şi pentru noi.

3. Revizuirea nu rezolvă problemele familiei.

Fals; nici legalizarea homo-căsătoriei nu rezolvă problemele familiei; în realitate, revizuirea nici nu şi-a propus să rezolve problemele familiei, ci să protejeze instituţia căsătoriei de diluarea semnificaţiei sale, de extinderea la cuplurile de acelaşi sex şi de posibile alte extinderi ulterioare (numărul partenerilor şamd). Problemele familiei fac obiectul altor propuneri de politici publice, fie ale Coaliţiei pentru Familie, fie ale altor actori guvernamentali şi non-guvernamentali, fiind invitaţi inclusiv oponenţii referendumului să prezinte propriile lor soluţii, nu doar critici.

4. Familia tradiţională este un focar de violenţă, alcoolism, abuz.

Fals; nu instituţia familiei (tradiţională sau nu) este cauza violenţei, alcoolismului şi abuzului în societate; cauzele sunt multiple şi nu se regăsesc în ideea de familie nucleară. Apoi, violenţă şi abuz se regăsesc şi în interiorul familiilor şi cuplurilor „non-tradiţionale” (inclusiv cele de acelaşi sex) în aceeaşi măsură, ba chiar, după unele studii, într-o măsură mai mare în cadrul cuplurilor de lesbiene. În fine, revizuirea nu se referă la „familia tradiţională”, ci la „căsătoria naturală”.

5. Revizuirea este inutilă, pentru că nu aduce nimic nou, deja codul civil reglementează căsătoria bărbat – femeie.

Fals; un cod civil se poate schimba în parlament fără ca voinţa populară să fie chestionată. Constituţionalizarea condiţiei sexului opus previne o modificare facilă în parlament a legii în sensul includerii căsătoriei „gay” şi impune, pentru o eventuală modificare viitoare favorabilă căsătoriei homosexuale, acordul exprimat de popor printr-un alt referendum.

6. Revizuirea este gravă, pentru că atacă/restrânge drepturile homosexualilor.

Fals; întrucât nu există în România un drept la căsătorie cu o persoană de acelaşi sex, consacrarea constituţională a acestei interdicţii preexistente nu restrânge nimic şi nu atinge vreun drept al homosexualilor.

7. Revizuirea generează discriminarea homosexualilor.

Fals; persoanele homosexuale au acces la instituţia căsătoriei în condiţii identice cu persoanele heterosexuale, adică respectând condiţiile instituţiei/contractului: să aibă 18 ani (16 cu dispensă), să nu fie alienate mintal, să se căsătorească cu o persoană de sex opus care nu este rudă apropiată. De asemenea, interdicţia de a se căsători cu o persoană de acelaşi sex se aplică şi heterosexualilor.

8. Homosexualii nu au cerut legalizarea homo-căsătoriei, prin urmare nu există un temei care să justifice acţiunea oponenţilor gay marriage.

Fals; grupuri activiste (nu homosexualii) au afirmat deja gay marriage ca obiectiv (la Gay Pride 2006) şi s-a încercat, la Curtea Constituţională, recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în alte state. Pe de altă parte, dacă „homosexualii” (în realitate, activiştii) nu doresc legalizarea căsătoriei homosexuale, de ce se opun cu înverşunare unei iniţiative care nu urmăreşte decât blocare a ceva ce ei oricum nu doresc?

9. Iniţiativa este antieuropeană, putinistă, fascistă.

Fals; definiţia legală a căsătoriei doar în înţelesul propriu al termenului nu a avut nicio legătură cu fascismul, a fost (şi încă mai este este în destule cazuri) instituţie a statului democratic occidental, nu doar a Rusiei şi este o opţiune recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

10. Revizuirea atacă familia mono-parentală sau alte tipuri de familii.

Fals; Revizuirea nu are ca obiect familia, care include şi relaţiile de filiaţie şi rudenia subsecventă, ci doar căsătoria; prin urmare, explicitarea noţiunii de căsătorie conform înţelesului său propriu nu afectează familiile constituite în virtutea filiaţiei (familiile monoparentale).

11. Avizul Curţii Constituţionale a interpretat deja obligatoriu semnificaţia termenului „soţi” ca fiind bărbat şi femeie, astfel că problema a fost rezolvată iar definiţia a fost explicitată.

Fals; Curtea Constituţională doar a constatat că este îndeplinită condiţia ca revizuirea să nu suprime, afecteze, restrângă vreun drept fundamental recunoscut în Constituţie, întrucât explicitarea ce se doreşte a fi adusă prin revizuire corespunde sensului originar al textului constituţional; constatarea că nu se suprimă sau restrânge vreun drept nu înseamnă, însă, că textul constituţional ar împiedica extinderea sa pe viitor; prin urmare, CCR a interpretat doar semnificaţia iniţială, originară, dar nu a apreciat şi asupra semnificaţiilor ce se vor putea da în viitor noţiunilor de „soţi” şi „căsătorie”.

12. Revizuirea este conspirată de Dragnea sau îi profită:

Fals; revizuirea a fost declanşată de persoane private în toamna 2015, când preşedinte al PSD şi premier era Victor Ponta şi a fost înregistrată în Parlament în mai 2016 când premier era Dacian Cioloş. Abilitatea sau inabilitatea unui actor politic de a profita politic de pe urma referendumului nu delegitimează revizuirea.

13. Referendumul este anti-homosexuali.

Fals; revizuirea nu vrea decât să consacre la nivel constituţional statu-quo-ul în privinţa căsătoriei. Nu atinge nici măcar un firicel din drepturile pe care le au homosexualii în momentul de faţă.

14. Revizuirea promovează o concepţie religioasă – creştină, o viziune specifică unui stat teocratic.

Fals; în discuţie este doar sfera civilă, seculară a căsătoriei în sensul că se doreşte prezervarea înţelesului propriu, natural şi consacrat milenar, inclusiv pre-creştin, al acesteia. Nu se cere impunerea oficierii căsătoriei în biserică, pentru a se putea pretinde că avem de a face cu impunerea unei viziuni religioase.

15. Revizuirea este rezultatul amestecului BOR şi/sau a cultelor neoprotestante în politica statului român.

Fals; Biserica, cultele susţin o propunere, aşa cum orice altă organizaţie non-guvernamentală are dreptul să îşi susţină propria agendă (de la drepturile animalelor la anti-corupţie), dar nu o dispun dacă propunerea nu e adoptată conform mecanismelor statului secular.

16. Coaliţia pentru Familie urmăreşte o agendă retrogradă, doreşte interzicerea avorturilor, a divorţului şi impunerea unei taxe pe celibat.

Fals; a. propunerile Coaliţiei nu cer taxa pe celibat, interzicerea avortului sau a divorţului
b. nu propunerile Coaliţiei fac obiectul referendumului şi nu Coaliţia figurează pe buletinul de vot; ceea ce se votează este DA pentru căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu CpF.

17; Iniţiatorii revizuirii vor să reglementeze ce fac oamenii în dormitor, în spaţiul lor privat.

Fals: revizuirea constituţiei se referă la ce vor să facă oamenii oficial, solemn şi instituţional, la primărie, în faţa ofiţerului stării civile, nu în dormitor. Dimpotrivă, iniţiatorii vor să lase dormitorului ce ţine de dormitor.

18. Referendumul nu este un instrument care să îndeplinească standardele democraţiei liberale.

Fals; în chiar chestiunea în discuţie s-au organizat referendumuri în SUA (anii 2003-2004), Irlanda (2016) şi o consultare populară în Australia (2017).

19. Coaliţia pentru Familie se opune parteneriatului civil.

Irelevant; referendumul nu afectează posibilitatea introducerii parteneriatului civil şi nu e despre parteneriatul civil, iar obiectul referendumului nu este votarea Coaliţiei pentru Familie, ci a definiţiei constituţionale a căsătoriei.

20. Referedumul e inutil pentru că nici referendumul validat referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari nu a fost pus în practică.

Fals; acela era un referendum consultativ, care avea nevoie de o lege ulterioară pentru a fi pus în practică, în timp ce în cazul definirii căsătoriei legea de revizuire a Constituției a fost prealabil adoptată iar referendumul este decizional, devine lege prin simpla sa validare.

21. Referendumul dezbină și divizează societatea.

Irelevant; orice temă implică tabere pro și contra. Alegerile și democrația implică pluralitate de păreri și dezbatere. Nu e nimic anormal în împărțirea societății în aderenți la opțiuni diferite. În particular, însă, acest referendum are potențial mai degrabă unificator, cca 85-90% din electoratul român opunându-se gay marriage.

HAI LA VOT!

În categoria EXTERN | Lasă un comentariu

Unitate şi bucurie în Tabăra „Tradiţie şi noutate”

Această prezentare necesită JavaScript.

În săptămâna 16-22 septembrie 2018, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a organizat la Centrul de tineret „Ioan Bunea” de la Sîngeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud, tabăra „Tradiţie şi Noutate”, ediţia a III-a. Iniţiat în Patriarhia Română în anul 2016, proiectul presupune organizarea de tabere pentru tineri din toate eparhiile la nivelul centrelor mitropolitane. Cu prilejul Centenarului dedicat Marii Uniri, anul acesta am invitat tineri din Republica Moldova, Cernăuţi şi Bucovina de Nord.

La Cluj-Napoca, tinerii au sosit încă de vineri, având prilejul de a vizita câteva obiective turistice: Muzeul Etnografic, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” şi Catedrala Ortodoxă.

Duminică, după liturghie şi prânz, cei 50 de tineri cu vârste între 18 şi 30 de ani, participanţi şi voluntari, au pornit spre Centrul de Tabere de la Sângeorz-Băi. Pe drum, tinerii s-au închinat la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de la Rebra-Parva, unde a avut loc prima ediţie a taberei „Tradiţie şi Noutate”.

Programul de tabără a fost bogat şi diversificat: ateliere, jocuri de grup, activităţi sportive, Marele Joc pe echipe, cântece la chitară, rugăciunile de dimineaţă şi seară, liturghie, discuţii duhovniceşti cu preotul taberei, prezentări etnografice, atelier de dansuri populare, vizionări de filme, scenete, seara talentelor, jocuri cu baloane cu apă, drumeţie şi vizitarea staţiunii, foc de tabără. Un moment deosebit a fost şi vizita Înaltpreasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, care i-a încurajat pe tineri pe calea credinţei şi le-a dăruit cărţi. La sfârşitul taberei, tinerii au avut binecuvântarea să se închine la Mănăstirea Salva şi Nicula.

Iată şi câteva impresii ale participanţilor:
„M-a uimit faptul că toţi tinerii au fost foarte prietenoşi, veseli, cu bunătate şi uniţi. Am simţit multă pace în suflet în aceste zile de tabără. M-am îmbogăţit spiritual, şi în acelaşi timp, jocurile pe echipe şi activităţile sportive ne-au unit sufleteşte şi mai mult. Merg acasă cu multe amintiri frumoase, de neuitat.” Nicolae Cozaciuc, 25 de ani, regiunea Cernăuţi, comuna Hriboca, satul Carapciu

„Particip pentru prima dată într-o astfel de tabără şi a fost uimitor. Foarte multe activităţi au fost noi pentru mine şi m-au surprins în mod plăcut. Mi-am făcut prieteni de suflet şi am întâlnit oameni cu inimă mare. E greu de descris în cuvinte momentele trăite. Îmi doresc mult să revin aici şi anul viitor.” Cristina Coroi, 18 ani, Republica Moldova, raionul Căuşeni, satul Sălcuţa

„Impresia de început a fost una duhovnicească, şi anume prima întâlnire cu comunitatea Bisericii Studenţeşti din Hasdeu, unde m-am simţit ca într-o familie creştină. Apoi, voluntarii, cât şi participanţii, au fost cu totul deosebiţi, simţindu-mă extraordinar de bine în mijlocul lor. Organizarea şi condiţiile de cazare au fost pe măsura dragostei gazdelor. Plec acasă încărcat cu darurile dragostei frăţeşti şi cu o mulţime de noi prieteni, dar şi cu un model de program pentru o tabără reuşită, pe care mi-aş dori să îl văd implementat în cât mai multe eparhii.” Gabriel Murgoiu, 25 ani, Sibiu

„Încă de la sosirea în Cluj, am simţit căldura gazdelor. Cel mai mult mi-a plăcut că programul de tabără a îmbinat partea duhovnicească cu joaca şi veselia. Am învăţat foarte multe lucruri noi: jocuri, paşi de dans folcloric, să împletesc metaniere, să decorez cutiuţe cu tehnica şerveţelului şi altele. Pentru prima dată în viaţă am îmbrăcat un costum popular şi a fost deosebit. Mi-a plăcut faptul că voluntarii au fost de aceeaşi vârstă cu noi şi am fost solidari în toate activităţile. Nu o să uit niciodată această experienţă şi aş vrea să mai am parte de asemenea bucurii.” Petrică Necula, 23 de ani, Galaţi

Radu Copil

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Zi de Poveste la Boju

Această prezentare necesită JavaScript.

Zilele trecute copiii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril” din satul Boju, comuna Cojocna, județul Cluj, au avut parte de o „Zi de Poveste”.

Părintele paroh, împreună cu o mână de tineri din ATCOR Cluj și Gherla, la inițiativa Simonei Deac, au organizat o serie de activități pentru cei 25 de participanți.

Părintele le-a vorbit copiilor despre semnul Sfintei Cruci și semnificația lui, despre momentele importante când Crucea nu trebuie să lipsească, de la începutul și sfârșitul rugăciunii, înainte și după masă, dimineața și seara, dar și atunci când ne facem temele sau ne învățăm lecțiile.

Pe lângă cateheză, cei mici au participat la mai multe jocuri şi activităţi educative: au confecționat icoane prin tehnica litografiei, au participat la un concurs cu întrebări biblice, au învățat prin joc cum poate păcatul să-l depărteze pe om de Dumnezeu și cum poate omul să restabilească legătura cu Hristos prin Taina Spovedaniei și Împărtășaniei.

La finalul activității copiii au plecat voioși spre casă purtând în brațe icoanele lucrate de mânuțele lor.

În categoria ZILE DE POVESTE | Lasă un comentariu

O Zi de Poveste la Braniștea

Luni, 3 septembrie 2018, cu o săptămână înainte de a începe noul an şcolar, 90 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani din cadrul parohiilor din Beclean, Coldău, Cristeştii Ciceului, Măluţ, Braniştea şi Centrul pentru Protecția Copilului, parohii ce alcătuiesc Cercul Preoţesc Beclean, au trăit o zi de poveste în parohia Ortodoxă Braniştea.

Activitatea a fost organizată la inițiativa Pr. Alin Pop, coordonatorul Cercului, alături de preoţii: Cherhaț Vasile, Zinveliu Claudiu, Cherhaț Adrian, Dragoș Cristian, Liviu Colcer, Vaida Valerian, Știr Dumitru, Bejan Adrian, în colaborare cu Biroul de Tineret al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Deşi timpul a fost scurt, voluntarii coordonaţi de Radu Copil, inspector eparhial de tineret, şi Oana Băilă, vicepreşedinte ASCOR Cluj, au încercat să acopere o arie largă de activităţi, pentru a-i bucura cât mai mult pe cei prezenţi. Astfel, copiii au luat parte la activități sportive, jocuri în aer liber și diverse ateliere, precum: împletirea de cruciulițe și brățări, icoane litografiate, confecţionarea de cutiuţe cu tehnica şerveţelului, teatru, tir cu arcul şi tehnici de autoapărare.

Ziua a început cu Rugăciunea de dimineaţă la biserica parohială, rostită de către copii, a continuat cu un cuvânt de încurajare pentru a trăi în bucurie rostit de Pr. Adrian Cherhaţ, după care au primit sfaturi prin intermediul pieselor de teatru prezentate de tinerii voluntari. Au urmat activităţile în curtea Şcolii Gimnaziale, unde bucuria a fost la ea acasă.

După masa de prânz, copiii şi-au ales un atelier la care au participat, confecţionându-şi cruciuliţe, brăţări, icoane şi cutiuţe. La finalul atelierelor au avut loc jocurile de grup, după care, în pas alert, au mers să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru această zi minunată la Biserica din sat unde au rostit Rugăciunile de seară şi au primit răspunsuri la întrebările adresate părintelui Liviu Colcer. Totodată, copiii, voluntarii și preoții s-au bucurat de sceneta realizată de către cei care au participat la atelierul de teatru.

Programul zilei s-a încheiat cu o partidă de fotbal mult aşteptată, cu guiașul la ceaun oferit de ostenitorii comunităţii parohiale din Braniștea pentru toţi mesenii mici şi mari, urmat de focul de tabără cu cântece la chitară şi lansare de lampioane.

A fost cu adevărat o zi minunată, O Zi de Poveste!

Pr. Alin Pop

În categoria ZILE DE POVESTE | Lasă un comentariu

9. Informații speciale despre tabăra din 20–25 august 2018

Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea: Informații generale despre taberele verii 2018.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 20–25 august 2018, de luni dimineață și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 14-17 ani, care va avea loc la cabanele de la Mărișel, jud. Cluj:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 15, 16, 17 august) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, eu nu mai răspund cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs).

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este LUNI dimineață, 20 august 2018, de la ora 7:30 în parcare la Sala Sporturilor (Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Mărișel. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 8:00.

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 25 august 2018, în intervalul orar 18:00-18:30, la locul de plecare, din parcarea de la Sala Sporturilor.

Autocarele sunt planificate să ajungă la Mărișel în jurul orei 16. Mai devreme de această oră, nici noi nu știm dacă vom avea întârziere. Pe la ora 16:30, puteți da un telefon copiilor dvs. ca să vedeți dacă am pornit din Mărișel în jurul orei 16:00 și dacă nu am avut întârzieri mari la plecare (care uneori nu țin de noi). Precizez că pe drumul de întoarcere, vom intra pe la mănăstirea din Florești (unde nu este semnal prea bun!).

Dacă doriți să preluați copilul de la Mănăstirea din Florești, trebuie să ne anunțați și pe noi, și pe copilul dvs., astfel încât bagajul copilului dvs. să fie pus ultimul sau printre ultimele în cală! De la Mărișel la Mănăstirea din Florești se face o oră de drum.

4. Adolescenții care sunt cazați la cabana suplimentară nr. 4 (la cabana d-nei Olga, aflată la 200 de metri de tabără, cei care sunt cazați acolo știu, deoarece li se spune la înscrieri!), să aibă la ei un ghiozdan, în care să își poată aduce în tabără de la locul de cazare diverse lucruri utile de care pot avea nevoie în timpul zilei (un tricou și șosete de schimb, basca, o gustare, o sticlă de apă, o bluză de seară, etc).

5. Dacă doriți să vorbiți cu copiii dvs. pe numerele de telefon ale voluntarilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare copil în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

0756 092 163 – Voluntar Andrei Toșa

0742 867 206 – Voluntar Lucian Troinea

0747 041 421 – Voluntar Mihai Bodea

0724 753 229 – Voluntar Anca Efimov

0752 367 296 – Voluntar Ioana Enea

0756 511 225 – Voluntar Dana Bodea

0742 296 123 – Voluntar Radu Copil 

0755 810 437 – Coordonator de tabără Oana Băilă

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (copilul dvs. nu răspunde la telefonul personal două zile la rând, diverse urgențe, aspecte medicale, etc), folosiți numerele de telefon de mai sus.

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

8. Informații speciale despre tabăra din 13–18 august 2018 Mărişel

Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea: Informații generale despre taberele verii 2018.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 13–18 august 2018, de luni dimineață și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 12-16 ani, care va avea loc la cabanele de la Mărișel, jud. Cluj:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 8, 9, 10 august) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, eu nu mai răspund cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs).

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este LUNI dimineață, 13 august 2018, de la ora 7:30 în parcare la Sala Sporturilor (Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Mărișel. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 8:00.

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 18 august 2018, în intervalul orar 18:00-18:30, la locul de plecare, din parcarea de la Sala Sporturilor.

Autocarele sunt planificate să ajungă la Mărișel în jurul orei 16. Mai devreme de această oră, nici noi nu știm dacă vom avea întârziere. Pe la ora 16:30, puteți da un telefon copiilor dvs. ca să vedeți dacă am pornit din Mărișel în jurul orei 16:00 și dacă nu am avut întârzieri mari la plecare (care uneori nu țin de noi). Precizez că pe drumul de întoarcere, vom intra pe la mănăstirea din Florești (unde nu este semnal prea bun!).

Dacă doriți să preluați copilul de la Mănăstirea din Florești, trebuie să ne anunțați și pe noi, și pe copil, astfel încât bagajul copilului dvs. să fie pus ultimul sau printre ultimele în cală! De la Mărișel la Mănăstirea din Florești se face o oră de drum.

4. Dacă doriți să vorbiți cu copiii dvs. pe numerele de telefon ale voluntarilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare copil în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

0756 092 163 – Voluntar Andrei Toșa

0755 519 011 – Voluntar Andrei Zangăr

0742 867 206 – Voluntar Lucian Troinea

0757 048 575 – Alexandra Maior

0724 753 229 – Voluntar Anca Efimov

0747 844 607 – Voluntar Iuliana Dobra

0742 296 123 – Coordonator de tabără Radu Copil

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (copilul dvs. nu răspunde la telefonul personal două zile la rând, diverse urgențe, aspecte medicale, etc), folosiți numerele de telefon de mai sus.

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

7. Informații speciale despre tabăra din 13–18 august 2018 Sângeorz

Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea: Informații generale despre taberele verii 2018.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 13–18 august 2018, de luni dimineață și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 11-13 ani, care va avea loc la Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 8, 9, 10 august) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, eu nu mai răspund cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs).

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este LUNI dimineață, 13 august 2018, de la ora 7:30 în parcare la Sala Sporturilor (Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Sângeorz-Băi. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 8:00.

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 18 august 2018, în intervalul orar 18:00-18:30, la locul de plecare, din parcarea de la Sala Sporturilor.

4. Dacă doriți să vorbiți cu copiii dvs. pe numerele de telefon ale voluntarilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare copil în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

0748 783 762 – Voluntar Adela Foitoș

0756 362 549 – Voluntar Livia Născuțiu

0748 601 265 – Voluntar Camelia Popa

0752 367 296 – Voluntar Ioana Enea

0753 758 655 – Voluntar Andrei Lupşe

0742 867 206 – Coordonator de tabără Irina Enea

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (copilul dvs. nu răspunde la telefonul personal două zile la rând, diverse urgențe, aspecte medicale, etc), folosiți numerele de telefon de mai sus.

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

6. Informații speciale despre tabăra din 5–11 august 2018

  • Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea: Informații generale despre taberele verii 2018.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 5 – 11 august 2018, de duminică după-amiază și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 8-11 ani, care va avea loc la Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 1, 2, 3 august) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, eu nu mai răspund cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs).

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este DUMINICĂ după-amiază, 5 august 2018, de la ora 15:00 în parcare la Billa (actual Penny Market) de pe Calea Florești 56A (Cluj-Napoca), iar la ora 15:30 e plecarea spre Sângeorz-Băi. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 15:30.

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 11 august 2018, în intervalul orar 18:00-18:30, la locul de plecare, din parcarea de la Billa (actual Penny Market) de pe Calea Florești 56A (Cluj-Napoca).

4. Dacă doriți să vorbiți cu copiii dvs. pe numerele de telefon ale voluntarilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare copil în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

0754 708 122 – Voluntar Cristi Fărcaș

0756 092 163 – Voluntar Andrei Toșa

0747 041 421 – Voluntar Mihai Bodea

0756 511 225 – Voluntar Dana Bodea

0745 965 868 – Voluntar Adriana Răzvanță

0756 362 549 – Voluntar Livia Născuțiu

0742 937 490 – Asistent medical Anamaria Călugăr

0724 753 229 – Coordonator de tabără Anca Efimov

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (copilul dvs. nu răspunde la telefonul personal două zile la rând, diverse urgențe, aspecte medicale, etc), folosiți numerele de telefon de mai sus.

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

5. Informații speciale despre tabăra din 23–28 iulie 2018

  1. Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea: Informații generale despre taberele verii 2018.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 23 – 28 iulie 2018, de luni dimineață și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 8-11 ani, care va avea loc la cabanele de la Mărișel, jud. Cluj:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 18, 19, 20 iulie) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, eu nu mai răspund cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs).

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este LUNI dimineață, 23 iulie 2018, de la ora 7:30 în parcare la Sala Sporturilor (Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Mărișel. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 8:00.

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 28 iulie 2018, în intervalul orar 18:00-18:30, la locul de plecare, din parcarea de la Sala Sporturilor.

Autocarele sunt planificate să ajungă la Mărișel în jurul orei 16. Mai devreme de această oră, nici noi nu știm dacă vom avea întârziere! Pe la ora 16:30, puteți da un telefon copiilor dvs. ca să vedeți dacă am pornit din Mărișel în jurul orei 16:00 și dacă nu am avut întârzieri mari la plecare (care uneori nu țin de noi). Precizez că pe drumul de întoarcere, vom intra pe la mănăstirea din Florești (unde nu este semnal prea bun!).

Dacă doriți să preluați copilul de la Mănăstirea din Florești, trebuie să ne anunțați și pe noi, și pe copil, astfel încât bagajul copilului dvs. să fie pus ultimul sau printre ultimele în cală! De la Mărișel la Mănăstirea din Florești se face o oră de drum!

4. Copiii care sunt cazați la cabana suplimentară nr. 4 (la cabana d-nei Olga), aflată la 200 de metri de tabără (cei care sunt cazați acolo știu, deoarece li se spune la înscrieri!), să aibă la ei un ghiozdan, în care să își poată aduce în tabără de la locul de cazare diverse lucruri utile de care pot avea nevoie în timpul zilei (un tricou și șosete de schimb, basca, o gustare, o sticlă de apă, o bluză de seară, etc).

5. Dacă doriți să vorbiți cu copiii dvs. pe numerele de telefon ale voluntarilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare copil în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

0756 092 163 – Voluntar Andrei Toșa

0754 309 624 – Voluntar Cristina Moldovan

0756 618 373 – Voluntar Lavinia Verdeș 

0724 753 229 – Voluntar Anca Efimov

0752 367 296 – Voluntar Ioana Enea

0756 511 225 – Voluntar Dana Bodea

0753 997 808 – Asistent medical Alexandra Joldeș

0746 901 747 – Coordonator de tabără Lucian Troinea

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (copilul dvs. nu răspunde la telefonul personal două zile la rând, diverse urgențe, aspecte medicale, etc), folosiți numerele de telefon de mai sus.

PS. Precizez că eu, Radu Copil, nu voi fi prezent în această tabără.

În categoria TABERE ORTODOXE | Lasă un comentariu

Informații generale despre taberele verii 2018

Informații generale despre taberele pentru copii, preadolescenți și adolescenți de la Sângeorz-Băi și Mărișel din vara anului 2018

Dragi părinți,

1. VĂ RUGĂM să confirmați PRINTR-UN SMS prezența celor înscriși în tabără (că sunt sănătoși și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul dvs.) în zilele de miercuri, joi și vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși, la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. Pentru alte întrebări specifice, întâi trimiteți SMS, iar dacă nu răspund, sunați.

2. Nu uitați de avizul epidemiologic de la medicul de familie (care trebuie să aibă trecute vaccinurile efectuate până în prezent). Avizul epidemiologic este obligatoriu (nu și vaccinurile!), fiind o cerință legală formală pentru intrarea în colectivitate.

3. Plecarea în tabără se face întotdeauna luni dimineața: la ora 7:30 întâlnire în parcare la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, iar plecarea de la ora 8:00. Dacă întârziați, vă rog să nu întârziați mai mult de ora 8:00, deoarece nu putem ține pe loc autocarul plin de participanți! Cine nu ajunge cel târziu la ora 8:00, își va găsi pe cont propriu mijloace de transport până la tabără (și nu există mijloace de transport public în zona aceea!).

Cei care, din diferite motive (ex. vin mai târziu în tabără, vin direct în tabără de pe alte rute), au obligația să mă înștiințeze prin sms (0742 296 123) ca eu să știu când s-a terminat check-in-unul :)!

Ps. Dacă veniți dinspre București cu trenul de noapte, care mai întotdeauna are întârzieri, și uneori întârzieri de câteva ore, vă rugăm să nu veniți cu trenul care are sosire la CLuj-Napoca la ora 7:43, căci și dacă, printr-o minune, trenul nu are întârziere, nu veți ajunge cu taxi la locul de plecare în 15 minute! Vă reamintesc: nu este corect să obligi un autocar plin de participanți să stea după tine!

Atunci când apar excepții de la această regulă (de ex. plecarea în tabăra din 5-11 august va fi de duminică după amiază de la ora 15:30, iar locația plecării din 5 august va fi parcarea de la Billa-Penny Market de pe Calea Florești deoarece parcarea de la Sala Sporturilor va fi ocupată de Festivalul Untold), vom anunța pe blog în cadrul postărilor Informații speciale despre tabăra… respectivă!

Pentru orice alte anunțuri sau urgențe cu privire la plecare și întoarcere, mă puteți suna: Radu Copil 0742 296 123. Transportul participanților până la locul de plecare este în sarcina părinților (menționez acest lucru pentru participanții din alte județe și regiuni din România). 

Dacă veniți de la depărtare și aveți nevoie de o cazare în Cluj-Napoca pentru o noapte înainte și/sau după tabără, sunați (din timp!) pentru rezervare la Căminul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, recent inaugurat, la Andrei Ciota – 0720 623 610, 0264 450 025, cazarea fiind 30-40 lei de persoană pe noapte!

4. Toți părinții/participanții trebuie să treacă pe la persoana care face prezența (check-in). Diferența de bani se achită acum, la plecarea în tabără (taxa de participare este, vă reamintesc, 400 lei în taberele de la Sângeorz-Băi, respectiv 425 lei la Mărișel). Și cei care au achitat integral sunt datori să treacă pe la persoana care face prezența. Majoritatea însă, acum achită diferența de bani.

5. Pe drum, e bine să le puneți o sticlă de apă (care poate fi ținută ulterior în cameră pentru a avea apă pe durata nopții) și o pungă la îndemână (pentru orice eventualitate în caz de rău de mașină). Precizăm că prima masă oferită în tabără este prânzul (ora 13:30), aşadar dacă copiii dvs. nu mănâncă dimineaţa înainte de drum, să le puneţi câteva sandviciuri cu ei! Drumul până la Mărișel durează o oră, iar până la Sângeorz-Băi durează aproape 3 ore + 30 minute pauză la Dej pentru toaletă și degustarea sandviciurilor.

6. Vă recomandăm să puneți o etichetă cu numele copilului dvs. pe bagaj (chiar și un adolescent poate fi debusolat atunci când vede zeci de trolere de aceeași culoare și formă ca al său :)). De asemenea, vă recomandăm să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor celor mici. Așa vom ști și noi cui să restituim hainele găsite prin tabără :). Neapărat să le puneți 2 saci menajeri pentru hainele murdare și o pungă pentru șosetele folosite. Altfel, hainele folosite vor ajunge printre hainele curate din bagaj și nici ei nu mai știu ce e curat și ce a fost folosit! Ca să nu mai spunem că hainele curate se îmbibă astfel de mirosuri neplăcute!

7. Cât privește banii de buzunar, se va merge o dată sau de două ori la magazin, de unde își pot cumpăra maxim două-trei lucruri (din mai multe motive am pus această limită). Prin urmare, nu au nevoie de mai mult de 20-30 de lei, bani de buzunar (cei mici îi pierd sau pot fi ispită de a-i fura pentru alții!).

8. Recomandăm ferm, din nenumărate motive, să nu vină participanții cu lucruri de valoare în tabără (ex. laptopuri, bijuterii, aparate foto performante, sume de bani mai mari de 30 lei atunci când prezența lor nu se justifică etc)! Dacă vă aduceți chitară, aparat foto, minge de fotbal sau alte obiecte personale, vă asumați pe proprie răspundere riscurile de deteriorare și de pierdere. Noi nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectele personale ale fiecărui participant! Menționăm că în fiecare tabără avem în program cântece la chitară seară de seară și atelier de chitară.

9. Considerăm cu totul inoportună venirea în tabără cu tablete (desigur, dacă nu e folosită ca telefon personal:) și console de jocuri. Dacă într-o tabără plină de activități, participantul simte nevoia ca în timpul liber (când alții fac sport, se joacă în aer liber, sar pe trambulină, joacă ping-pong, joacă diverse jocuri de societate, socializează, leagă prietenii, învață lucruri noi de la ceilalți, cercetează și admiră natura, etc) să stea de unul singur și să se joace pe astfel de device-uri, atunci trebuie să vă spun cu franchețe că fie nu a fost învățat să se bucure de viață, fie, mai rău, e dependent de jocuri digitale! În tabără avem minunatul prilej de a învăța să ne bucurăm de viață, de natură, de oameni și de Dumnezeu! Să le oferim această șansă! Vă garantez că nu vor regreta!

În plus, atragem atenția părinților să nu trimită copiii (8-11 ani) cu telefoane smart și mai ales cu internet pe ele, ca nu cumva să le arate celorlalți copii lucruri imorale! Desigur, aceeași problemă poate apărea și la preadolescenți și adolescenți, dar deja acolo, nu mai poți controla situația deoarece toți au telefoane smart! Însă, la copii se poate: un telefon cu butoane le ajunge, iar dacă au telefoane smart, măcar să nu aibă internet disponibil!

De asemenea, în cazul adolescenților, considerăm la fel de inoportună venirea în tabără cu laptopuri, folosite adesea, pentru a viziona filme după ora stingerii. În tabără venim pentru socializare și nu pentru a viziona filme împreună pe durata nopții, când e timp pentru odihnă după o zi plină de activități. Altfel, a doua zi, ajung să fie pleoștiți și fără vlagă, neînțelegând de ce toți ceilalți sunt atât de bine dispuși. Așadar, în afara taberei este timp suficient și pentru filme!

10. În tabără avem asistență medicală și medicamente. Dacă știți că copilul dvs. răspunde mai bine la unele medicamente în cazul bolilor mai des întâlnite, e indicat să le puneți medicamentele respective. Noi ducem cu noi medicamente pentru tot felul de probleme care ar putea apărea, dar nu putem lua și diverse variante pentru același medicament/substanță activă. De asemenea, în mod deosebit vă recomandăm să le puneți câte un ”medicament” pentru răgușeală (în tabără socializăm și cântăm, la jocuri mai strigăm :)). Desigur, în cazul în care copilul se află sub tratament, el își va aduce cu el medicamentele respective. Pentru siguranță, întotdeauna le spunem și noi participanților în tabără, să nu folosească medicamente din trusa lor medicală fără consultul asistentului medical din tabără.

11. Participanții pot folosi telefoanele mobile pe durata taberei, în timpul liber. Există semnal în toate reţelele telefonice. 

Deoarece noi le recomandăm, mai ales copiilor, să își țină telefonul în cameră pentru a nu îl pierde prin tabără, nu vă îngrijorați dacă nu răspund ziua la telefon. Iar dacă nu vă sună nici ei, nu vă îngrijorați, luați-o ca pe un semn bun, că sunt ocupați și se simt atât de bine încât au uitat de ce au ei mai scump pe lume :).

12. Dacă doriți să îi contactați pe copiii dvs pe numerele de telefon al organizatorilor (le vom posta separat pentru fiecare tabără), deoarece copiii dvs nu răspund la telefonul personal, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30. În afara acestor intervale orare (când suntem toți adunați la masă), copiii dvs. sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și ne puteți suna oricând! Pentru orice problemă pe care o întâmpină copilul dvs. în tabără, vă rugăm să ne scrieți sau să ne sunați! Nu putem rezolva problemele a căror existență nu o știm :)!

13. În taberele de copii mici (8 – 11 ani) nu recomandăm vizitele părinţilor în tabără. Celorlalţi copii li se face brusc dor de părinţii lor de acasă şi începe marea plângăceală :). Desigur, sunt anumite situații excepționale: ex. când e ziua copilului, iar părinții vin să aducă tort pentru toată tabăra (atunci e bucurie mare :)).

14. În taberele de adolescenţi mai mici și mai mari nu există această problemă. Adolescenţii nu plâng de dorul părinţilor :)! Desigur, vă rugăm să anunțati coordonatorul despre vizita dvs. în tabără! Vizita în tabără se face doar cu acordul adolescentului :)!

15. Dacă știți că copilul dvs nu doarme decât cu lumina aprinsă, aveți obligația să îi puneți cu el o lampă de veghe. Nu este corect să fim nevoiți să lăsăm aprins toată noaptea becul din baie sau de pe hol!

16. După întoarcerea copilului dvs din tabără, apreciem dacă ne trimiteți un SMS cu impresiile voastre de părinți, bune și mai puțin bune, despre cum s-a simțit în tabără copilul dvs. Dintre toate experiențele taberei, judecați dvs ce e relevant și ce e mai puțin important, informații care merită să ajungă și la noi. Apreciem acest feedback!

17. Deoarece avem tabără săptămână de săptămână și se fac mulți giga de poze, care sunt stocate pe un hard disk mobil care rămâne în tabără, unde nu există internet, vom uploada pozele pe site pentru descărcare și vă vom anunța prin sms doar la sfârșitul verii, în luna septembrie. Până atunci, impresiile se vor diminua și pozele vor fi binevenite!

Pentru orice alte nelămuriri sau informații specifice, vă stăm la dispoziție telefonic:

Radu COPIL – 0742 296 123

Ps. Deoarece unii părinţi au considerat utilă alcătuirea unei liste cu lucrurile de care au nevoie copiii lor în tabără, vă punem la dispoziție un necesar orientativ pentru bagaj (când faceți bagajul, cercetați prognoza meteo pentru a vedea dacă nu cumva temperatura medie și vremea este atipică pentru această perioadă din an!):

– adidaşi (jocuri de grup, sport, drumeţie, etc)

– sandale (cine are – sunt comode, în special la Mărișel, unde ne descălțăm când intrăm în cabane)

– papuci de casă (în cameră, la baie, la duș)

– 12 tricouri (mai ales când se anunță vreme călduroasă și pentru băieţii mai sportivi :) + seara stăm pe covor în cabană la cântece și e nevoie mare să luăm tricou curat! :))

– 2 pantaloni scurţi

– 2-3 pantaloni lungi

– 12 perechi de șosete (deoarece seara stăm pe covor în cabană la cântece și e nevoie mare să luăm șosete curate! :))

– 2 bluze/hanorace – seara şi dimineaţa poate fi răcoare dacă e vreme ploioasă)

– pijamale

– 6 chiloţi

– bască/pălărioară (de soare) obligatorie!

– pelerină sau umbrelă (ex. dacă plouă când mergem la biserică, etc)

– trusa de baie: periuţă şi pastă de dinţi, săpun, şampon, prosop de corp, prosop de faţă, șervețele.

– ”medicamente” pentru răgușeală (ex. decasept, vitamina c cu propolis, sau la care știți că răspund foarte bine: ex. în caz de răceli).

O idee bună pentru cei mici (și chiar la cei mari :)) este punerea hainelor în punguțe pentru fiecare zi a taberei! 

Vă reamintim că e bine să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor. Așa vom ști cui să restituim hainele găsite prin tabără :)!

În categoria TABERE ORTODOXE | 11 comentarii