Grupul parohial de tineret “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăştur, strada Govora nr. 19, este destinat tinerilor peste 16 ani și a fost înființat în noiembrie 2011.
Întâlnirile pentru liceeni, studenţi, absolvenţi sau tineri angajaţi au loc în fiecare zi de luni, de la ora 18 (ora de iarnă) sau 19 (ora de vară), timp de două ore, în biroul parohial.
Structura generală a activităților săptămânale include:
a) Cateheză (prezentare și discuții despre anumite subiecte duhovnicești);
b) Ateliere (litografie, modelaj fimo, împletit metaniere, cruciuliţe de gât sau de maşină, felicitări, mărţişoare etc);
c) Prezentare de carte şi discuţii;
d) Vizionare de filme şi împărtăşirea impresiilor.
Activități anuale ale grupului: Pelerinajul de toamnă, Tabăra de primăvară și Agapa de hramul bisericii pe 15 august.
Activități ocazionale: seară de poezie şi cântece la chitară, jocuri de grup, vizite filantropice, activităţi sportive (volei etc), întâlniri organizate acasă la membrii grupului, activităţi parohiale pentru copii.
Participăm ca şi grup la diverse activităţi de tineret: în taberele de copii ale Arhiepiscopiei, în Pelerinajul Tinerilor pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula, la Festivalul Tinerilor și Reuniuni ale Tinerilor Ortodocşi.
Zilele de naştere sunt sărbătorite cu tort o dată pe lună.
Participanţii sunt răsplătiţi semestrial pentru prezenţa la activităţile grupului cu o tabără gratuită, cărţi duhovniceşti şi ciocolată.
Pentru informații suplimentare:
Pr. paroh Dan Hognogi – 0745 637187
Preşedinte de grup Filipan Mihaela – 0748 967936
Blogul grupului actualizat săptămânal:
blog.adormireamaiciidomnului.ro