Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei, Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi anul acesta Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj participă alături de ASCOR CLUJ şi împreună cu alte asociaţii în data de 21 martie 2015 la Marşul pentru Viaţă cu tema “Fiecare viaţă este un dar”.
Anul acesta, acţiunile au debutat cu campania “40 de zile pentru viaţă” începută din 18 februarie în cadrul căreia zeci de persoane s-au rugat zilnic în faţa Spitalului Dominic Stanca II din Cluj-Napoca şi mii de trecători au putut vedea mesaje pentru încetarea avortului şi pentru susţinerea familiei, a copilaşilor şi a vieţii.
Marşul pentru Viaţă este unul naţional, până la ora actuală s-a anunţat organizarea marşului în peste 60 de oraşe: Bistriţa, Dorohoi, Cluj-Napoca, Galaţi, Deva, Hârlău, Iaşi, Paşcani, Piatra-Neamţ, Bacău, Târgu-Jiu, Constanţa, Timişoara, Zalău, Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureş, Arad, Braşov, Buzău, Câmpia Turzii, Turda, Sfântul Gheorghe, Târgovişte, Craiova, Giurgiu, Ploieşti, Satu Mare, Fălticeni, Vicovu de Sus, Lugoj, Slatina, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Balş, Caracal, Călăraşi, Suceava, Oradea, Mediaş, Năsăud şi altele.
Scopul principal al „Marşului pentru Viaţă” îl reprezintă susţinerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală. Totodată, este o afirmare a familiei tradiționale și a valorilor acesteia, care sunt temelia unei societăți solide și sănătoase.
La aces marş sunt chemaţi să participe familiile, tinerii, studenţii, adulţi, bunici şi copii, toţi cei care cred că avortul în toate formele lui, este o fărădelege în faţa lui Dumnezeu şi o pierdere a vieţii, si vor să fie glasul celor peste 400 de copii avortaţi ZILNIC în Romania, dintre care 16 copii avortaţi ZILNIC numai în Cluj, după statisticile oficiale.
Aşadar, vă aşteptăm noi şi întreaga ţară să veniţi sâmbătă, 21 martie 2015, în Piaţa Unirii, de la ora 11, unde se va începe cu rugăciune, luări de cuvânt şi mărturii, iar la ora 12 se va porni pe traseul din centrul oraşului.