7. Informații speciale despre tabăra din 14-19 august 2017

Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea ”Informații generale despre taberele de tineret din vara 2017”.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 14 – 19 august 2017, de luni dimineață și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 14-18 ani, care va avea loc la cabanele de la Mărișel, jud. Cluj:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi și că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 9, 10, 11 august) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, eu nu mai răspund cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs), căci sunt ocupat cu tabăra aflată în desfășurare.

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este LUNI dimineață, 14 august 2017, de la ora 7:30 în parcarea de la Sala Sporturilor (Splaiul Independenței nr. 6, Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Mărișel. Dacă întârziați, vă rugăm să nu întârziați mai mult de ora 8:00.

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 19 august 2017, în intervalul orar 18:00-18:30, în parcarea de la Sala Sporturilor. Pe la ora 16:30, puteți da un telefon copiilor dvs ca să vedeți dacă am pornit din Mărișel și dacă nu am avut întârzieri mari la plecare (care uneori nu țin de noi). Precizez că pe drumul de întoarcere, vom intra pe la mănăstirea din Florești (unde nu este semnal prea bun!). Dacă doriți să preluați copilul de la Mănăstirea din Florești, trebuie să ne anunțați și pe noi, și pe copil, astfel încât bagajul copilului să fie pus ultimul sau printre ultimele în cală!

4. Participanții care sunt cazați la cabana nr. 4 (la dna Olga), aflată la 200 de metri de tabără, să aibă la ei un ghiozdan, în care să își poată aduce în tabără, de la locul de cazare, diverse lucruri utile de care pot avea nevoie în timpul zilei (o bluză de seară, un tricou și șosete de schimb, bască, o sticlă de apă,  gustare, etc).

5. Dacă doriți să vorbiți cu copiii dvs pe numerele de telefon ale voluntarilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, participanții sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare copil în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

0732 556 338 – Voluntar Anastasia Cosma

0757 048 575 – Voluntar Alexandra Maior

0747 041 421 – Voluntar Mihai Bodea  

 0724 753 229 – Voluntar Anca Efimov 

0753 456 647 – Asistent medical Mariana Avram

0755  810 437  Oana Băilă

0742 296 123  Radu Copil

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (copilul dvs nu răspunde la telefonul personal două zile la rând, diverse urgențe, aspecte medicale, etc), folosiți numerele de telefon de mai sus.

This entry was posted in TABERE. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *